Stim ca in spatele fiecarui #ErouInMiniatura se ascunde un parinte puternic.

1. Care este povestea voastra?

Povestea noastră a început cu un ea și un el cu vise mărețe. Soarta a făcut să nu ne căutăm prea mult și ne-a întâlnit destul de devreme. În mare parte, lucrurile s-au desfășurat după schema clasică. După ce am întemeiat o familie cu acte în regulă, la doi ani distanță am început să cochetăm cu idea de-a o mări. După acest punct, evenimentele nu s-au mai desfășurat conform planurilor noastre. De fapt, de aici încolo toate s-au dat cu susul în jos.

Primul copil s-a lăsat rugat până să apară. Iar după ce a făcut-o, nu ne-a lăsat să ne bucurăm prea mult de veste. De pe la 2 luni și jumătate de sarcină au început să apară problemele. În urma unei hemoragii foarte puternice, am rămas cu un hematom localizat între placentă și peretele uterin. Din fericire, dimensiunile lui au rămas pe loc în timp ce fătul se dezvolta, dar am simțit mereu sabia deasupra capului: nașterea prematură. Citisem undeva că dacă reușim să rezistăm până la 28 de săptămâni, copilul va fi bine. Speranțele ne-au fost înjumătățite când am primit părerea medicului:

“În România, șanse reale de supraviețuire  sunt după 32 de săptămâni!”

Fiecare săptămână era o victorie și pe măsură ce înaintam, prindeam și mai multă încredere. După ce am împlinit 32 de săptămâni de sarcină, deja prinsesem aripi. Și tot așa până în săptămâna a 38-a, când Dumnezeu a dat să se nască un copil perfect sănătos. Doar în momentul acela mi-am dat voie să plâng pentru toate fricile din sarcină.

Viața de proaspeți părinți ne-a prins în vâltoarea ei, încât la 11 luni ale bebelușului nostru, abia ne-am dat seama că urmează să devenim părinți pentru a doua oară. De data acesta, fără să fi aruncat vreo dorință sau vreo rugăminte în Univers. Sarcina avea deja 7-8 săptămâni când am luat noi act de existența ei. După șocul inițial și sentimente de vinovăție față de primul copil, ușor, ușor a venit și bucuria. Dar și teama că la 9 luni după o operație de cezariană cu complicații, corpul meu nu era pregătit să susțină dezvoltarea noii vieții. Și într-adevăr, problemele au început să apară de prin luna a 5-a, prin a 7-a nu s-a mai putut fără injecții cu anticoagulant în burtă, iar la 38 de săptămâni a trebuit să grăbim nașterea. După operația de cezariană, aveam să aflăm că peretele uterin era deja foarte subțire și pe cale să se rupă.

Chiar dacă noi eram căliți și trecuți prin niște probleme în timpul sarcinii, nu ne-am așteptat la ce a urmat după naștere. Bebelușa noastră a fost declarată prematură și avea și o infecție la stomac, lucru care îi făcea grea adaptarea. Din acest motiv, a fost ținută la Terapie Intensivă timp de 5 zile, plus altele 2 la lampă din cauza icterului. Cu totul, am stat în spital 10 zile, timp în care am trecut prin tot felul de sentimente și stări sufletești: disperare, speranță, confuzie, furie, vinovăție, rușine, dor de copilul de acasă, invidie față de mamele care aveau bebelușii lângă ele și puteau să părăsească spitalul la câteva zile de la naștere.

2. Cum te-a schimbat prematuritatea?

“Mi-ai pus o întrebare grea la care nu am răspuns”, vorba unui personaj dintr-o poveste pentru copii. Cred că în primul rând m-a făcut mai conștientă de fragilitatea noastră, dar și de puterea care se ascunde în noi. Și m primit o mare doză de încredere în propriile forțe. Adică, nu ai cum să spui “nu pot” tu, ditamai omul, când vezi un copil atât de mic cum luptă pentru viața lui. Și recunosc că acest lucru l-am învățat în special de la un coleg de salon al fiică-mii, care nu era ținut pe masa caldă așa cum era ea, ci într-un incubator..

3. Ce ai schimba in jurul tau (sau in sistem) daca ai putea?

Sunt o persoană otimistă de felul meu, însă sistemul acesta este atât de viciat și încorsetat în propriile-i stângăcii, încât nu știu ce s-ar mai putea schimba. Speranțele mele se îndreaptă spre generațiile care vin din spate și care vor avea curajul să se sustragă și să se ridice împotriva practicilor actuale. Iar pentru acest lucru cred că este nevoie de un minim de educație civică pe bune (nu așa cum am făcut noi la școală), de creșterea nivelului de educație în general, de conștientizarea puterii lui ÎMPREUNĂ, de susținerea comunității. Nu îmi amintesc prea multe din perioada comunismului, dar mi se pare că suferim încă de individualismul din timpul acestui regim (se descurcă fiecare cum poate) și nu avem curajul să ne apărăm principiile. Iar dacă ni-l facem, murim aproape singuri pe baricade..

4. Cum te-a inspirat copilul/ cum te-au inspirat copiii tai? Ce lectii ai invatat de la ei?

Copiii mi-au predat niște lecții foarte importante despre curaj, curiozitate și încredere. Simt că în tot timpul acesta petrecut alături de ei am avut parte de un restart, de o reîntoarcere la mine. Știu că sună a clișeu, însă un copil te obligă să încetinești ritmul. Iar în momentul acela se face spațiu și liniște pentru tine, ceea ce ești, ceea ce își dorești și ceea ce poți cu adevărat.

5. Cum si cand ai revenit la activitatea profesionala? S-au produs schimbari? Ce faceati inainte?

Aici trebuie să spun de la început că înainte să îl am, spuneam că eu mă voi întoarce la serviciu în momentul în care copilul va împlini 3 luni. Gândul acesta a dispărut complet încă din perioada sarcinii, însă din cauza nevoilor financiare, la primul copil am optat pentru concediul de 11 luni. Decizia a devenit mai ușor de îndurat, pentru că știindu-mă însărcinată cu cea mica, în 6 luni aveam să revin lângă el.

La momentul acela lucram într-un hypermarket, unde responsabilitățile zilnice nu prea îți lasă timp pentru familie și viața personală. Așa că, decizia de a rămâne acasă pentru următorii doi ani după naștere, a fost mai ușoară. Este adevărat că și situația financiară a familiei se mai schimbase puțin, iar celelalte planuri nu ne mai erau afectate. Apoi a venit o nouă schimbare benefică din acest punct de vedere, cel financiar, iar acest lucru m-a făcut să mă gândesc serios la următorul pas: acela de a renunța la jobul meu (care devenisem de mult timp o corvoadă pentru mine), de a rămâne alături de copii și de a crește împreună cu ei.

6. Cum ati facut trecerea de la jobul de birou, la propriul business? De ce pe acest drum? Ce va inspira si motiveaza? Unde si cum te gasim?

Așa cum ziceam, cu puțin noroc, pentru mine lucrurile s-au așezat în timp. Atunci când nu am mai avut constrângerea financiară (de ea încă se ocupă soțul meu) și am realizat că oricum ajunsesem într-o înfundătură din punct de vedere profesional la jobul actual, mi-a fost mult mai ușor să îmi dau seama ce îmi doresc să fac mai departe. Pentru familia mea, în primul rând, și apoi pentru mine. Nu am plecat cu un plan bine stabilit la drum, pentru că așa mi-e felul. Dar inspirată de copii și de provocările pe care mi le puneau în brațe zilnic, de cărțile de parenting și dezvoltare personală pe care îmi plăcea să le citesc, am început din ce în ce mai mult să mă gândesc la prima mea pasiune, psihologia. Acest lucru se întâmpla când eram la jumătatea primului an de concediu de creștere a fetiței mele.

De acolo, am tot urmărit acest fir în funcție de cât îmi permiteau și copiii. Era nevoie să îmi reiau studiile. Eu terminasem Psihopedagogia Specială, dar acest lucru nu mă ajuta prea mult. Am decis să aștept până când copiii se vor mai desprinde puțin de mine și am început să îmi întrețin această pasiune  prin deschiderea unui blog. Care îmi poartă și numele, www.denisamanica.ro.

Din postura mea de profan, neinstruit încă în domeniu, pe blog împărtășesc din provocările și conștientizările mele din viața de mămică și nu numai. Iar începând cu această toamnă, mi-am trecut pasiunea la următorul nivel, am început și niște cursuri de formare de bază în psihoterapie. Vom vedea ce va urma după acești doi ani de școală. Momentan am o idee în ce direcție vreau să mă dezvolt, inspirată tot de realitatea familiei mele, dar este un teren pe care aș vrea să îl explorez. Ca să parafrazez pe unul dintre psihoterapeuții formatori de la cursuri: îmi dau timp. Și voi continua și cu bloggingul, pentru că este o activitate care îmi aduce satisfacție și împlinire, un mod prin care pot deocamdată să manifest o schimbare în jurul meu.

7. Cum este sa fii antreprenor feminin in Romania?

Eu nu mă consider un antreprenor încă, mai am până acolo. Dar din ceea ce văd eu în jurul meu, nu este o misiune ușoară. Nu există sprijin din partea instituțiilor statului, a societății, a comunității. Să fii antreprenor în România, mi se pare că implică multe resurse personale, de orice fel.

8. Ce planuri de viitor ai?

Greu de spus. La sfârșitul celor doi ani de formare în psihoterapie, intenționez să îmi deschid un cabinet. Este o meserie, cea de psihoterapeut, pe care cred eu că aș putea-o practica și care acum mă face să topăi de bucurie și entuziasm. Și îmi doresc foarte mult să găsesc o modalitate să o îmbin cu cealaltă pasiune, scrisul.

9. Cum va implicati in schimbarea destinelor bebelusilor prematuri din Romania?

Deși experiența noastră cu prematuritatea nu a fost una dintre cele mai marcante, abia vara trecută am avut curajul să scormonesc în cutia cu amintiri. Cam după 3 ani și jumătate. Și mă bucur foarte mult că v-am descoperit pe voi, Asociația Prematurilor, care faceți atât de multe lucruri pentru schimbarea destinelor acestor copilași. Eu anul acesta am început să mă implic propriu-zis prin direcționarea celor 2% din impozitul pe venit al soțului meu și prin donarea zilei mele de naștere. În rest, îmi propun să vă susțin cât mai mult cauza, atât online, pe blog, în comunitatea blogului, dar și offline.

10. Spune-ne primul cuvant care-ti vine in minte cand spui: prematuritate

Miracol!

Când simțeam că nu mai pot, că e prea greu, că nu știu ce se întâmplă, că n-am control și că nu mai suport să aud de la medici dimineața că „următoarele 24 de ore sunt critice”... mă gândeam că minunile există. Pentru câteva luni bune am avut 3 capete, 3 inimi, 3 ADN-uri diferite, 6 mâini, 6 picioare... Dacă corpul meu a putut face asta, și corpurile lor vor putea să se refacă și să ajungă la un nivel de dezvoltare normal.

Of... de fiecare dată când îmi răsună în minte câte un cuvânt legat de prematuritate, mă năpădesc emoțiile. Și le pun pe hârtia asta virtuală, unde încep deja să dau forma unei hărți emoționale, cu repere de atunci și de acum, de acolo și de aici.

Nu știu dacă există sentiment mai frumos decât cel din momentul în care îți vezi copilul pentru prima dată. Dar când vine vorba de prematuri, sentimentele sunt foarte amestecate. Entuziasmul se contopește cu frica, iar speranța cu panica. Din acel punct, fiecare clipă alături de el, de ea, de ele sau de ei (în cazul gemenilor) devine prețioasă.

În perioada aia, știam câtă nevoie aveau să mă simtă aproape... dar nu știam exact ce înseamnă să mă conectez cu ei sau dacă reușesc să fac asta într-un mod... hmm... să-i spunem optim.

Dar am învățat cu timpul. Și acum știu că mama are un rol foarte important în dezvoltarea prematurilor, ea dictează conectarea cu acele suflețele mici, iar conectarea dictează, în mare măsură, ritmul de dezvoltare și de vindecare a acestora.

Atunci când vin pe lume prea devreme, micuții sunt vulnerabili. De aceea, fiecare moment lângă incubator, pentru ei reprezintă o clipă prețioasă alături de mama.

Mama... cea care, de multe ori, salvează vieți prin conectarea pe care o crează cu bebelușii.

Nu o spun eu. O spun specialiștii și cercetătorii care au demonstrat că terapia prin Kangaroo Care duce la rezultate mai bune decât incubatorul ăla sofisticat, cu tot felul de fire și furtune, cu alarmele acelea pe care nu le înțelegeam mereu și care ne faceau să sărim de pe scaun.

Despre Kangaroo Care sau terapia piele pe piele am mai vorbit. Știm că reglează ritmul cardiac, ritmul respirației, temperatura corpului ș.a.m.d. Îmi amintesc că la început îmi păreau atât de mici că-mi era teamă să nu le fac rău chiar și printr-o simplă atingere. Iar acum simt nevoia să-ți spun, dacă ești mămică de prematuri, că nu trebuie să-ți fie frică. Atingerea e benefică. Poți întreba personalul spitalului când poți să-ți atingi copilul, când este recomandat să începi Kangaroo Care, când poți să-l iei în brațe ș.a.m.d.

Din experiența mea și a altora, aș putea spune că mângâierea nu este tocmai recomandată. Cred că cel mai bine ar fi să lipești mâna pe pielea bebelușului și să stai așa câteva minute făcând o mișcare ușoară de „tamponare”.

Dar astăzi am vrut să scriu despre altfel de conectare, care merge mână în mână cu această terapie și care grăbește procesul de vindecare. Despre interacțiuni prin care ne conectăm, despre conectarea în momentul hrănirii bebelușului.

Interacționează cu el cât poți de mult. Nu neapărat prin contact fizic. Să îi vorbești sau să-i murmuri încet un cântec de leagăn este o interacțiune care sprijină conectarea. El îți cunoaște vocea încă de când era în pântec și, pentru el, vocea ta e mai mult decât vindecătoare. Uneori, cred că e imposibil să realizăm cu adevărat cât de minunați și complecși sunt prematurii.

Și da, și hrănirea este un prilej de conectare... Alăptarea este un lucru important în dezvoltarea prematurilor, mai ales dacă laptele este bogat în nutrienți. Dacă bebelușul nu este pregătit să fie alăptat la sân, îi poți pune la dispoziție laptele matern prin alte metode, iar personalul medical te va instrui în acest sens.

Mai târziu, când ai permisiunea cadrelor medicale, poți începe să-i schimbi scutecul, să participi la prima baie, să-i iei temperatura... sunt lucruri care nu doar că vă conectează, dar îți cresc și vibrația energetică. În acele momente de stres, n-ai crede că există și emoții bune, sentimente plăcute... nu? Dar există bucurii și pentru mamele care nasc înainte de termen, să știi.

Conexiunea emoțională dintre mamă și prematur îl ajută să se dezvolte mai corect, într-un ritm mai alert și te ajută și pe tine ca părinte să faci față mai ușor acestor momente. Nu e ușor să fii mamă de prematuri, dar putem simplifica lucrurile pentru ei... prin conectare emoțională, prin implicare, prin iubire. Și de multe ori, lucrurile astea vin natural.

Minunile se nasc din emoții, iubire și conectare. Iar prematurii se nasc din mame capabile de toate aceste 3 lucruri.

....cand visele devin realitate, planurile ti se schimba si iti dai seama ca totul este posibil cand ai oamenii potriviti alaturi de tine. Asa mi s-a intamplat si mie de cateva luni incoace, mai exact de cand Asociatia Prematurilor isi atinge pe rand obiectivele cu succes si este din ce in ce mai aproape de familiile cu prematuri de la neonatologie.

In Luna Prematuritatii am reusit sa aducem in Romania terapia Kangoroo Care in maternitatile neonatale din Romania si sa donam fotoliile ergonomice necesare acestei terapii.

Totul se intampla sub umbrela #ImbratisareaVindeca si ne dorim sa ajungem in cat mai multe maternitati din Romania de gradul al-III-lea.

Pana in prezent, terapia kangoroo care a inceput la maternitatea Cantacuzino, Polizu si Pantelimon din Bucuresti, iar in perioada imediat urmatoare pregatim coletele pentru alte 3 orase din tara.

Proiectul are nevoie de sustinatori pentru implementarea sa la nivel national si daca iti doresti sa ni te alaturi, o poti face cu:

• o donatie in contul Asociatiei: RO68BTRLRONCRT0411176001
• directionarea a 20% din impozitul pe profit al firmei tale. O facilitate fiscala ce iti ofera oportunitatea de a ajuta fara sa scoti bani din buzunarul propriu. Detalii aici: https://asociatiaprematurilor.ro/persoana-juridica

Ce poate fi mai frumos decat sa iti tii puiul la piept? Ce poate fi mai frumos decat sa fie alaturi de parintii lor in prag de sarbatori si sa simta caldura si iubirea lor?

Noi ii putem ajuta! Impreuna!

Va multumesc.

Cu putin timp inaintea sarbatorilor de iarna, gandul ma duce direct la Mos Craciun. Toti il asteptam, toti ne dorim cadouri sub brad in Ajunul Craciunului insa, de data aceasta, n-am cum sa nu ma gandesc si la familiile cu bebelusi nascuti inainte de termen care se afla inca la neonatologie luptand cu obstacolele prematuritatii.

Empatizez cu ei in fiecare zi...stiu prin ce trec si imi doresc sa le fiu alaturi si sa le ofer o sansa la o viata mai buna.

Poate va intrebati deja ce inseamna ca Recrutez Mos Craciun.

Impreuna cu Asociatia Prematurilor am demarat o campanie si avem nevoie de Mos Craciun care sa ne ajute sa pregatim cadouri si pentru acesti copii care aleg sa vina mai repede pe lume.

Facem donatii in maternitatile din Romania cu fotolii ergonomice dedicate terapiei KangorooCare in sectiile de neonato prin programul #ImbratisareaVindeca.

Si voi puteti sa fiti "Mosul" lor:
- prin directionarea a 20% din impozitul pe profit al companiei tale pana pe 30 decembrie 2017
- printr-o donatie in contul Asociatiei RO68BTRLRONCRT0411176001

Iti divulg aici ca firmele care fac o donatie/sponsorizare pana pe 30 decembrie 2017, vor fi inscrise automat in Competitia Binelui - provocare lansata de Asociatia Prematurilor impreuna cu forFITOUT pentru toate firmele din Romania.
Investeste si tu in sanatatea copiilor prematuri din Romania!

Am convigerea ca impreuna putem face bine!

* Facilitatea fiscala de directionare a 20% din impozitul pe profit poate fi consultata aici.

Despre Imbratisarea Vindeca

Zilele trecute am fost invitata la Smart Fm. V-am promis pe facebook ca revin cu detalii, ca de fiecare data:)

Cum a fost?

Tema de discutie a fost bineinteles, despre sanatate. S-a discutat intens despre: (mai mult…)

Este momentul pe care nu-l uiti niciodata, daca esti mama de prematur. Va asigur. Cand am vazut filmuletul mi s-a facut instant pielea de gaina.

Este o etapa importanta pe care nu o inveti de nicaieri. Personal nu m-a invatat practic nimeni ce sa fac, cum sa fac etc. M-am documentat pas cu pas, am fost atenta la terapie intensiva ce faceau asistentele si tot asa. Pe principiul meseria se fura, nu se invata. Sper ca in 2017 lucrurile sa stea putin altfel. Daca gresesc, sa-mi spuneti.

Cam asa trebuie sa se desfasoare prima baita a bebelusului nascut prematur. Mamici, va astept cu sfaturi din practica voastra.

O intrebare la care multi inca nu stiu raspunsul.

Stiti ca platim impozit pe venit si pe persoana fizica, da? Bun. 2% din aceast impozit poate fi redirectionat catre un ONG an de an. Este alegerea fiecaruia daca sprijina cu acesti bani vreun ONG sau daca merg toti banii catre stat.

Campania a inceput deja si se termina in iunie 2017.  (mai mult…)

Anul acesta am inceput in forta. Proiecte mari, planuri care deja se concretizeaza, idei marete si nu in ultimul rand multe surprize. Au inceput deja sa apara si tare fericita am fost si sunt ca 2017 pare sa fie cu noroc.

Bun. Nu v-am spus nimic pana acum:) (mai mult…)

De fiecare data cand primesc mesaje de la parintii care au trecut prin experienta prematuritatii ma emotionez. Nu-mi mai gasesc cuvintele. Am un nod in gat. Va las sa cititi o poveste de viata reala si plina de emotie.

Dragi parinti, va suntem alaturi si va transmitem toate gandurile noastre bune.

"'Mi-au trebuit cateva zile sa pot sa ma mobilizez si sa pot scrie despre trauma vietii mele...

M-am casatorit in iulie 2010, desi eram prietena cu sotul meu din 2002. Am tot amanat momentul: sa termin facultatea, sa ma angajez, sa ne obisnum impreuna etc. Apoi am amanat momentul de a deveni parinti- vinovata-EU- am zis sa ne maturizam, sa stim ce vrem, ca sa putem fi niste parinti buni! (mai mult…)

A sosit momentul in care alerg la propriu dupa cadouri. Ieri a fost cu Mos Nicolae si azi deja ma gandesc pentru Mos Craciun.  N-am nimic in cap si cred ca sunteti in aceeasi situatie ca si mine.

Ups, mi-a venit o idee instant. (mai mult…)