Ca parinte, prematuritatea te schimba pentru totdeauna. De ce? Pentru ca vezi si simti multa suferinta alaturi de puiul tau. Si ai vrea sa schimbi neputinta in altceva, in ceva folositor, in ceva care sa conteze.

Eu am infiintat Asociatia Prematurilor si de 7 ani dezvolt proiecte pentru sectiile de neonatologie unde sunt ingrijiti cei mai mici pacienti ai Romaniei, iar Calina, mama de eroina nascuta prematur, a venit alaturi de noi si a initiat campania de fundraising “Cadou pentru viata”, in beneficiul prematurilor de la Cantacuzino.

Este un prim pas, caci acolo a inceput povestea ei si a fetitei sale, Eli. Cum a transformat o experienta dureroasa in motivatie, descoperiti mai jos.

Va dati seama ce ar insemna sa multiplicam impreuna binele si sa sa ne unim pentru ei? Ar inseamna ca pana de Craciun sa facem magia sa devina realitate.

Contez pe cat mai multi spiridusi ai Prematurilor. Orice donatie conteaza! (Diana Gamulescu – Fondator Asociatia Prematurilor)

Oferă și tu un #CadouPentruViață celor mai mici SuperEroi! Donează într-unul dintre conturile campaniei, deschise de Asociația Prematurilor:

RON – RO41BTRLRONCRT0411176002

EUR – RO18BTRLEURCRT0411176001

SWIFT- BTRLRO22

Povestea Calinei

„Ca să înțelegeți de ce am simțit nevoia să încep această campanie, trebuie să fac un lucru deloc ușor: să mă întorc la cele mai dureroase amintiri, la cea mai vulnerabilă parte a existenței mele, și recunosc că îmi stăpânesc cu greu lacrimile.

Totul a început ca în povești. Când dragostea părea că nu mai are unde să încapă… ne-a mai crescut o inimioară! Bucuria a fost infinită și sarcina părea să fie una ușoară. Am făcut toate investigațiile și analizele necesare și totul era în grafic. La 18 săptămâni au început însă episoadele alarmante care ne-au pus în fața faptului împlinit – poziția placentei ar putea provoca o naștere prematură. Am început tratamente de menținere, repaos la pat și vizite numeroase la camera de gardă. Cum un rău nu vine niciodată singur, am fost nevoită să schimb și medicul și așa am ajuns la Cantacuzino. La 24 de săptămâni am fost internată, cu speranța că vom reuși să prelungim șederea micuței cu cât mai mult posibil. Au urmat aproape două luni de injecții, perfuzii, pastille, ecografii, măsurători și repaos total la pat, până la 30 de săptămâni, când situația nu a mai putut fi ținută sub control și a fost nevoie de o operație de urgență.

Nu a durat mult de la începutul operației până când am înțeles că s-a născut fetița mea. Nu am auzit-o din prima, cum m-aș fi așteptat dacă totul ar fi decurs normal, însă m-am agățat de speranță și mi-am pus toată încrederea în ea. În scurt timp am auzit un chițăit, un plâns mic care m-a umplut de emoție. 30 de săptămâni și 4 zile, 1500 de grame și 40 de centimetri. În colțul încăperii erau niște oameni pe care nici nu îi observasem, echipa de la Terapie Intensivă Neonatală, vizibil agitați, care au împachetat rapid ghemotocul într-un prosop. Mi-au adus-o lângă obraz pentru câteva secunde, am apucat să o privesc și să îi fur un pupic, apoi au dispărut. Mirosul ei și urma acestui prim sărut au rămas acolo cu mine.

Tati a reușit să o vadă și el câteva minute și, după operație, mi-a povestit că e micuță, dar extrem de frumoasă, că are nevoie de oxigen și că momentan trebuie să ne rugăm ca totul să fie bine, pentru că primele 24 de ore sunt critice și imprevizibile. În noaptea ce a urmat m-am simțit mai singură ca niciodată. Un gol în suflet și un gol în pântec. Știam că e la câteva încăperi distanță și îmi doream să fiu lângă ea, să mă simtă aproape, să mă audă.

A doua zi, de dimineață, m-am mobilizat cât de rapid a fost posibil ca să merg să o văd. M-am proptit în ușa secției de Neonatologie și am așteptat ora la care mi se comunicase că o voi putea vedea. O asistentă a ieșit și mi-a transmis că, din păcate, nu pot intra acum la vizită: e o urgență în Terapie și trebuie să mai aștept.

Din spatele ușii auzeam zgomote și agitație, bipuri sacadate, alarme, bebeluși plângând și discuții aprinse. Aveam inima cât un purice. Speram ca ea să fie unul dintre bebelușii care plâng. Atunci când am conștientizat că plânsul ar fi un semn bun… atunci am început să înțeleg ce se întâmplă cu adevărat, cum se simte Terapia Intensivă.

Spre deosebire de alte mămici, luate prin surprindere de prematuritate, eu veneam dintr-o zonă informată. Fiind conștientă de faptul că șansele să pot duce sarcina la termen erau minime, am stat și am citit tone de informații legate de prematuritate, protocoale de intervenție și posibile complicații. Chiar și așa, îmi era foarte frică și mă simțeam neputincioasă. Știam că viața ei este în mâinile medicilor și asistentelor și că eu trebuie să fiu tare ca să pot fi alături de ea.

A venit ora amiezei și momentul mult așteptat, ora de vizită. Elisabeta era la Terapie Intensivă 1, o încăpere cu patru incubatoare așezate în ordinea greutății locatarilor. Ea era singura fetiță, cea mai mare dintre bebelușii cei mai mici. Dormea pe burtică într-un „cuib” aranjat de doamnele asistente, conectată la tot felul de aparate, înconjurată de ecrane, într-un scutec minuscul, plină de fire și senzori. Din fericire, nu era intubată. Hrănirea se făcea printr-o sondă. Cu toate că se lupta pentru fiecare gură de aer, oxigenul din incubator îi era de ajuns. Inițial mi-a fost frică să deschid cele două hublouri și să o ating, deși sufletul îmi cerea să mă încolăcesc în jurul ei și să nu o mai las din brațe niciodată. Am petrecut vizita ținând-o între palme, povestindu-i despre noi, familia ei, și despre puterea iubirii. Am crezut în ea încă dinainte să ne cunoaștem! M-am chinuit să îmi adun toată energia pozitivă și să îi transmit numai iubire, să-mi înfrânez temerile și gândurile negre în prezența ei.

Am ieșit pe poarta spitalului triumfători, aproape două luni mai târziu, cu o bebelușă de numai 2,280 de grame. Au urmat o serie de investigații și tratamente peste care am trecut cu brio. Astăzi suntem o familie sănătoasă, fericită și recunoscătoare!” – Călina Maria Purje

 

 

 

Campania CADOU PENTRU VIATA!

În fiecare an, pe 17 noiembrie, întreaga lume îi sărbătorește pe cei mai micuți luptători: copiii prematuri. În România, vin pe lume înainte de termen peste 18.000 de bebeluși în fiecare an și numai jumătate dintre ei ajung mari. Un bebeluș se naște prematur la fiecare 30 de minute, unul la zece nou-născuți, iar aceasta este principala cauză de mortalitate infantilă la noi în țară.

În momentul de față, la nivel național există doar 300 de locuri în secțiile de Terapie Intensivă Neonatală, jumătate din câte ar fi necesare, iar echipamentele care pot asigura supraviețuirea nou-născuților cu probleme sunt insuficiente sau învechite.

Mai grav, pandemia a înghețat fondurile destinate programelor dedicate tratării prematurilor. Medicii sunt acum în situația de a se descurca cum pot, după cum ne spune Dr. Cătălin Cârstoveanu, medic la Spitalul pentru copii Marie Curie.

Terapia Intensivă Neonatală este un loc dur și copleșitor însă plin de speranță și de iubire. E un microunivers format din medici, asistente și părinți care roiesc în jurul micuților pacienți. E nevoie constantă de atenție, se execută tot felul de tratamente și manevre. Ventilare mecanică, intubare, desaturare, hipotensiune, transfuzie, hipoglicemie, resuscitare, gavaj, intoleranță, hemoragie, sedare, cateter, necroză – sunt doar câțiva dintre termenii duri cu care un părinte de bebeluș aflat în terapie devine familiarizat. Câteva secunde pot face diferența între un bebeluș sănătos, unul care va avea de luptat poate și o viață întreagă și unul care nu va supraviețui.

Terapia Intensivă Neonatală este singura șansă la viață a nou-născuților cu probleme. Realitatea este însă că nu toți primesc această șansă de a lupta pentru viața lor. Doar anumite maternități dispun de dotările necesare pentru a acționa în caz de prematuritate sau pentru a efectua un transfer, și asta dacă sunt locuri libere într-o maternitate pregătită.

În secțiile de TIN din toată țara este nevoie de echipamente ca de aer. Medicii și asistentele sunt extrem de dedicați misiunii lor de Salvatori; nu este o specializare pe care o poate face cineva fără chemare. Ei se pregătesc constant, fac cursuri și schimburi de experiență, sunt la curent cu ultimele tehnici și proceduri la nivel mondial, însă de cele mai multe ori infrastructura nu îi ajută. Echipamentele nu îi ajută. Statul nu îi ajută! Este o latură grav subfinanțată, care acum, în plină pandemie, s-a trezit cu fondurile, chiar și așa prea puține, înghețate.

Acesta e contextul în care eu, Călina, o simplă mamă de prematur, un reprezentant al societății civile, un om care după patru luni petrecute într-un spital de stat înțelege care sunt nevoile și că orice mic ajutor e binevenit, că orice ac, orice mănușă și orice sul de hârtie sunt parte dintr-un tot vital, vin și vă cer ajutorul!

În 17 noiembrie e ziua mea și, coincidență sau nu, e și Ziua Internațională a Prematurității. Anul ăsta îndrăznesc să îmi doresc cel mai valoros cadou la care am visat vreodată: să vă alăturați mie și Asociației Prematurilor în demersul nostru de a le face un #CadouPentruViață celor mai mici dintre eroi!

Minunea mea, născută la 30 de săptămâni are astăzi 1 an și 4 luni și datorită Oamenilor care au avut grijă de noi, este o fetiță sănătoasă, voioasă și inteligentă. Ea e inspirația mea, prin puterea și hotărârea cu care a trecut peste toate obstacolele m-a făcut să înțeleg că totul e posibil! Nu știu cum altfel să îmi exprim recunoștința și îmi doresc să întorc măcar o fărâmă din ceea ce am primit, să fac ceva semnificativ care să le ofere o șansă în plus micuților luptători.

Eroii în scutece au nevoie de ajutorul nostru! Echipele medicale au nevoie de ajutorul nostru! Cred în puterea noastră de a schimba ceva, iar împreună chiar putem reuși să creăm condiții mai bune pentru prematuri în spitale. Contribuind la dotarea și modernizarea secțiilor de Terapie Intensivă Neonatală îi putem ajuta pe medici și pe asistente să își îndeplinească misiunea!

Prin această campanie de suflet, pe care am numit-o simbolic „Cadou Pentru Viață”, organizată împreună cu Asociația Prematurilor, ne dorim să contribuim, treptat, la schimbarea situației secțiilor de Terapie Intensivă Neonatală la nivel național. Acesta este doar primul pas și drumul e lung! În cele 20 de maternități de gradul III din țară este nevoie de multe echipamente și vom aborda aceste nevoi punctual.

Am decis să începem cu Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic Dr. I. Cantacuzino: are cea mai mare rată de prematuritate din țară, de aproape 20%, față de 11%, media la nivel național. De aici a pornit visul meu și nevoia de a contribui activ la schimbare.

Primul pas a fost să detectăm care sunt nevoile în secția lor de TIN în momentul de față și așa am ajuns aici.

Ne propunem ca până de Crăciun să adunăm aproximativ 77.000 de euro, suma necesară pentru achiziționarea următoarelor echipamente, vitale în îngrijirea prematurului: un ventilator performant cu frecvență înaltă, care are un cost estimativ de 35.000 de euro, zece pulsoximetre, a câte 2500 euro bucata, zece perfuzoare / injectomate a câte 1200 euro bucata și un bilirubinometru transcutanat, care costă aproximativ 5000 de euro.

Oferă și tu un #CadouPentruViață celor mai mici SuperEroi! Donează într-unul dintre conturile campaniei, deschise de Asociația Prematurilor:

RON – RO41BTRLRONCRT0411176002

EUR – RO18BTRLEURCRT0411176001

SWIFT- BTRLRO22

Avem nevoie de tot ajutorul din lume pentru ca acest vis să devină realitate. O facem pentru ei, pentru Eroii în Scutece! O facem pentru o șansă la viață! Pentru viitor! Pentru normalitate!

Ei au nevoie de sprijinul nostru, printr-un gând bun, prin donații și prin popularizarea acestei cauze. Misiunea noastră tocmai începe!

Mai multe poti gasi si in grupul de facebook special creat pentru aceasta campanie. Click aici

[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]