Veneam în vizită de trei ori pe zi, una dintre vizite împreună cu „tăticii”.. În fiecare dimineață așteptam cu sufletul la gură noile informații și măsurători – ce cantitate de oxigen îi trebuie, cum stă cu saturația, cu pulsul, cu tensiunea, ce cantitate de lapte mănâncă, cum tolerează, de câte ori pe zi mănâncă, a mai recuperat din greutate, ce analize i s-au mai făcut, care e planul și schema de tratament? Trăiam pentru următoarea vizită. Nu voiam decât să stau acolo să o miros, să îi vorbesc, să îi cant și să o mângâi ușor. Abia după nouă zile am ținut-o pentru prima dată în brațe, la piept. Au mai trecut trei săptămâni până la primul biberon și încă vreo două până la prima masă direct de la sursă.

[/fusion_builder_column][/fusion_builder_row][/fusion_builder_container]

Stim ca in spatele fiecarui #ErouInMiniatura se ascunde un parinte puternic.

1. Care este povestea voastra?

Povestea noastră a început cu un ea și un el cu vise mărețe. Soarta a făcut să nu ne căutăm prea mult și ne-a întâlnit destul de devreme. În mare parte, lucrurile s-au desfășurat după schema clasică. După ce am întemeiat o familie cu acte în regulă, la doi ani distanță am început să cochetăm cu idea de-a o mări. După acest punct, evenimentele nu s-au mai desfășurat conform planurilor noastre. De fapt, de aici încolo toate s-au dat cu susul în jos.

Primul copil s-a lăsat rugat până să apară. Iar după ce a făcut-o, nu ne-a lăsat să ne bucurăm prea mult de veste. De pe la 2 luni și jumătate de sarcină au început să apară problemele. În urma unei hemoragii foarte puternice, am rămas cu un hematom localizat între placentă și peretele uterin. Din fericire, dimensiunile lui au rămas pe loc în timp ce fătul se dezvolta, dar am simțit mereu sabia deasupra capului: nașterea prematură. Citisem undeva că dacă reușim să rezistăm până la 28 de săptămâni, copilul va fi bine. Speranțele ne-au fost înjumătățite când am primit părerea medicului:

“În România, șanse reale de supraviețuire  sunt după 32 de săptămâni!”

Fiecare săptămână era o victorie și pe măsură ce înaintam, prindeam și mai multă încredere. După ce am împlinit 32 de săptămâni de sarcină, deja prinsesem aripi. Și tot așa până în săptămâna a 38-a, când Dumnezeu a dat să se nască un copil perfect sănătos. Doar în momentul acela mi-am dat voie să plâng pentru toate fricile din sarcină.

Viața de proaspeți părinți ne-a prins în vâltoarea ei, încât la 11 luni ale bebelușului nostru, abia ne-am dat seama că urmează să devenim părinți pentru a doua oară. De data acesta, fără să fi aruncat vreo dorință sau vreo rugăminte în Univers. Sarcina avea deja 7-8 săptămâni când am luat noi act de existența ei. După șocul inițial și sentimente de vinovăție față de primul copil, ușor, ușor a venit și bucuria. Dar și teama că la 9 luni după o operație de cezariană cu complicații, corpul meu nu era pregătit să susțină dezvoltarea noii vieții. Și într-adevăr, problemele au început să apară de prin luna a 5-a, prin a 7-a nu s-a mai putut fără injecții cu anticoagulant în burtă, iar la 38 de săptămâni a trebuit să grăbim nașterea. După operația de cezariană, aveam să aflăm că peretele uterin era deja foarte subțire și pe cale să se rupă.

Chiar dacă noi eram căliți și trecuți prin niște probleme în timpul sarcinii, nu ne-am așteptat la ce a urmat după naștere. Bebelușa noastră a fost declarată prematură și avea și o infecție la stomac, lucru care îi făcea grea adaptarea. Din acest motiv, a fost ținută la Terapie Intensivă timp de 5 zile, plus altele 2 la lampă din cauza icterului. Cu totul, am stat în spital 10 zile, timp în care am trecut prin tot felul de sentimente și stări sufletești: disperare, speranță, confuzie, furie, vinovăție, rușine, dor de copilul de acasă, invidie față de mamele care aveau bebelușii lângă ele și puteau să părăsească spitalul la câteva zile de la naștere.

2. Cum te-a schimbat prematuritatea?

“Mi-ai pus o întrebare grea la care nu am răspuns”, vorba unui personaj dintr-o poveste pentru copii. Cred că în primul rând m-a făcut mai conștientă de fragilitatea noastră, dar și de puterea care se ascunde în noi. Și m primit o mare doză de încredere în propriile forțe. Adică, nu ai cum să spui “nu pot” tu, ditamai omul, când vezi un copil atât de mic cum luptă pentru viața lui. Și recunosc că acest lucru l-am învățat în special de la un coleg de salon al fiică-mii, care nu era ținut pe masa caldă așa cum era ea, ci într-un incubator..

3. Ce ai schimba in jurul tau (sau in sistem) daca ai putea?

Sunt o persoană otimistă de felul meu, însă sistemul acesta este atât de viciat și încorsetat în propriile-i stângăcii, încât nu știu ce s-ar mai putea schimba. Speranțele mele se îndreaptă spre generațiile care vin din spate și care vor avea curajul să se sustragă și să se ridice împotriva practicilor actuale. Iar pentru acest lucru cred că este nevoie de un minim de educație civică pe bune (nu așa cum am făcut noi la școală), de creșterea nivelului de educație în general, de conștientizarea puterii lui ÎMPREUNĂ, de susținerea comunității. Nu îmi amintesc prea multe din perioada comunismului, dar mi se pare că suferim încă de individualismul din timpul acestui regim (se descurcă fiecare cum poate) și nu avem curajul să ne apărăm principiile. Iar dacă ni-l facem, murim aproape singuri pe baricade..

4. Cum te-a inspirat copilul/ cum te-au inspirat copiii tai? Ce lectii ai invatat de la ei?

Copiii mi-au predat niște lecții foarte importante despre curaj, curiozitate și încredere. Simt că în tot timpul acesta petrecut alături de ei am avut parte de un restart, de o reîntoarcere la mine. Știu că sună a clișeu, însă un copil te obligă să încetinești ritmul. Iar în momentul acela se face spațiu și liniște pentru tine, ceea ce ești, ceea ce își dorești și ceea ce poți cu adevărat.

5. Cum si cand ai revenit la activitatea profesionala? S-au produs schimbari? Ce faceati inainte?

Aici trebuie să spun de la început că înainte să îl am, spuneam că eu mă voi întoarce la serviciu în momentul în care copilul va împlini 3 luni. Gândul acesta a dispărut complet încă din perioada sarcinii, însă din cauza nevoilor financiare, la primul copil am optat pentru concediul de 11 luni. Decizia a devenit mai ușor de îndurat, pentru că știindu-mă însărcinată cu cea mica, în 6 luni aveam să revin lângă el.

La momentul acela lucram într-un hypermarket, unde responsabilitățile zilnice nu prea îți lasă timp pentru familie și viața personală. Așa că, decizia de a rămâne acasă pentru următorii doi ani după naștere, a fost mai ușoară. Este adevărat că și situația financiară a familiei se mai schimbase puțin, iar celelalte planuri nu ne mai erau afectate. Apoi a venit o nouă schimbare benefică din acest punct de vedere, cel financiar, iar acest lucru m-a făcut să mă gândesc serios la următorul pas: acela de a renunța la jobul meu (care devenisem de mult timp o corvoadă pentru mine), de a rămâne alături de copii și de a crește împreună cu ei.

6. Cum ati facut trecerea de la jobul de birou, la propriul business? De ce pe acest drum? Ce va inspira si motiveaza? Unde si cum te gasim?

Așa cum ziceam, cu puțin noroc, pentru mine lucrurile s-au așezat în timp. Atunci când nu am mai avut constrângerea financiară (de ea încă se ocupă soțul meu) și am realizat că oricum ajunsesem într-o înfundătură din punct de vedere profesional la jobul actual, mi-a fost mult mai ușor să îmi dau seama ce îmi doresc să fac mai departe. Pentru familia mea, în primul rând, și apoi pentru mine. Nu am plecat cu un plan bine stabilit la drum, pentru că așa mi-e felul. Dar inspirată de copii și de provocările pe care mi le puneau în brațe zilnic, de cărțile de parenting și dezvoltare personală pe care îmi plăcea să le citesc, am început din ce în ce mai mult să mă gândesc la prima mea pasiune, psihologia. Acest lucru se întâmpla când eram la jumătatea primului an de concediu de creștere a fetiței mele.

De acolo, am tot urmărit acest fir în funcție de cât îmi permiteau și copiii. Era nevoie să îmi reiau studiile. Eu terminasem Psihopedagogia Specială, dar acest lucru nu mă ajuta prea mult. Am decis să aștept până când copiii se vor mai desprinde puțin de mine și am început să îmi întrețin această pasiune  prin deschiderea unui blog. Care îmi poartă și numele, www.denisamanica.ro.

Din postura mea de profan, neinstruit încă în domeniu, pe blog împărtășesc din provocările și conștientizările mele din viața de mămică și nu numai. Iar începând cu această toamnă, mi-am trecut pasiunea la următorul nivel, am început și niște cursuri de formare de bază în psihoterapie. Vom vedea ce va urma după acești doi ani de școală. Momentan am o idee în ce direcție vreau să mă dezvolt, inspirată tot de realitatea familiei mele, dar este un teren pe care aș vrea să îl explorez. Ca să parafrazez pe unul dintre psihoterapeuții formatori de la cursuri: îmi dau timp. Și voi continua și cu bloggingul, pentru că este o activitate care îmi aduce satisfacție și împlinire, un mod prin care pot deocamdată să manifest o schimbare în jurul meu.

7. Cum este sa fii antreprenor feminin in Romania?

Eu nu mă consider un antreprenor încă, mai am până acolo. Dar din ceea ce văd eu în jurul meu, nu este o misiune ușoară. Nu există sprijin din partea instituțiilor statului, a societății, a comunității. Să fii antreprenor în România, mi se pare că implică multe resurse personale, de orice fel.

8. Ce planuri de viitor ai?

Greu de spus. La sfârșitul celor doi ani de formare în psihoterapie, intenționez să îmi deschid un cabinet. Este o meserie, cea de psihoterapeut, pe care cred eu că aș putea-o practica și care acum mă face să topăi de bucurie și entuziasm. Și îmi doresc foarte mult să găsesc o modalitate să o îmbin cu cealaltă pasiune, scrisul.

9. Cum va implicati in schimbarea destinelor bebelusilor prematuri din Romania?

Deși experiența noastră cu prematuritatea nu a fost una dintre cele mai marcante, abia vara trecută am avut curajul să scormonesc în cutia cu amintiri. Cam după 3 ani și jumătate. Și mă bucur foarte mult că v-am descoperit pe voi, Asociația Prematurilor, care faceți atât de multe lucruri pentru schimbarea destinelor acestor copilași. Eu anul acesta am început să mă implic propriu-zis prin direcționarea celor 2% din impozitul pe venit al soțului meu și prin donarea zilei mele de naștere. În rest, îmi propun să vă susțin cât mai mult cauza, atât online, pe blog, în comunitatea blogului, dar și offline.

10. Spune-ne primul cuvant care-ti vine in minte cand spui: prematuritate

Miracol!

Zilele trecute mi-a ajuns la urechi o informatie, pe care nu m-am indurat sa o tin doar pentru mine.

Primăria Municipiului București acordă un stimulent financiar pentru nou-născuți în cuantum de 2.500 lei net/nou-născut. Da. Este real.

Sumele se acordă prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, nu si Ilfov. Atentie!

Iata ce ar trebui sa contina dosarul:

– Cerere tipizată (se completează la locațiile de depunere sau se descarcă de pe site–ul www.dgas.ro).

– Declarație de consimțământ (se completează la locațiile de depunere sau se descarcă de pe site–ul www.dgas.ro), completată de părintele care nu se prezintă la depunere sau în contul căruia nu se virează stimulentul/nu ridică simulentul. Această declarație este necesară pentru prevenirea situațiilor în care unul dintre părinți nu este de acord ca celălalt părinte să încaseze/ridice stimulentul.

– Certificatul de naștere* al copilului, original și copie sau număr de înregistrare care conține CNP-ul copilului eliberat de Biroul de înregistrare nașteri de la Oficiul de Stare Civila, în cazul în care nu s–a eliberat certificatul de naștere;

* dosarul se completează cu copie certificat naștere copil imediat ce este emis de Biroul înregistrări acte de naștere;

– Biletul de ieșire din spital al nou-născutului sau certificat medical constatator al nașterii emis de către unitatea sanitară (copie);

– Actul de identitate* al părinților, original și copie;

* solicitantul să aibă domiciliul stabil sau viza de reședință în municipiul București cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii.

– Certificat fiscal emis de Direcția de Taxe și Impozite Locale de sector pentru părintele deponent, din care reiese că solicitantul nu are datorii neeșalonate către bugetul local;

– Extras de cont* pentru efectuarea viramentului bancar

*extrasul de cont se obține de la banca unde este deschis contul, eliberându-se pe loc;

Condiții de acordare:

– Stimulentul financiar se acordă o singură dată, pentru fiecare nou-născut, pe bază de cerere.

– Termenul de depunere a dosarului este de 1 (o) lună de la data nașterii copilului. Nu este admisă nicio întârziere față de acest termen, indiferent de motivație.

– Cel puțin un părinte are domiciliul stabil sau viza de reședință în municipiul București cu cel puțin 6 (șase) luni înainte de depunerea cererii (atât domiciliul cât și viza de reședință trebuie să fie de minim 6 luni la date depunerii cererii).

– Nașterea s-a înregistrat într-o maternitate din cadrul unităților sanitare, publice sau private, cu paturi de la nivelul municipiului București. Nu este admisă nicio derogare de la această condiție, indiferent de motivație.

– Stimulentul financiar nu se acordă beneficiarilor care au datorii neeșalonate către bugetul local. În acest caz, solicitantul va depune la dosar Certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice, eliberat de Direcția de Impozite și Taxe Locale. Certificatul fiscal trebuie să fie pe zero.

– La depunerea dosarului, beneficiarul este obligat să prezinte actul de identitate și certificatul de naștere al copilului, ambele în original.

– Dosarul cu actele doveditoare este acceptat numai dacă este complet.

– Dacă dosarul este depus în două sau trei locații din cele menționate mai sus, toate cererile vor fi respinse.

Stimulentul financiar pentru nou-născut va fi virat în contul dumneavoastră la finalul lunii următoare depunerii cererii.

Exemplu: dacă ați depus cererea în data de 7 iunie 2018 veți încasa stimulentul financiar pentru nou-născut în ultima săptămână din luna iulie 2018.

Daca aveti nevoie de mai multe informatii, sunati la 021.314.23.15 tasta 3 sau la adresa de e-mail: nounascutisimonoparentale@dgas.ro

Sursa informatiilor: http://dgas.ro/stimulente-financiare/stimulent-nou-nascuti/

De cand sunt mica simt ce inseamna binecuvantarea. Si ma bucur de ea. De 5 ani imi folosesc timpul, cunostintele, apelez la prieteni, caut oameni (nu firme) care sa rezoneze cu activismul meu pentru prematuri. Greu. Foarte grea aceasta initiativa antreprenoriala in zona ONG. Dar eu sunt o luptatoare si nu renunt usor.

Ideea e ca ma lovesc zilnic de neputinte. Si ale mele, dar mai ales la cei pentru care prematuritatea nu este doar o lupta de supravietuire, ci mult mai mult. In timp.

Slava Domnului ca pana acum nu am trait asa ceva. Si cu toata empatia mea fara margini, nu am inteles cum e sa nu poti merge.

Pana m-am operat. Reconstructie de ligamente incrucisate. Suna banal. Dar va asigur ca e greu. Tare greu. Dupa 3 saptamani inca nu am voie sa incep recuperarea. Depind de niste carje. Nu pot face mai nimic pentru mine, nu pot face mai nimic pentru familia mea. Sunt ca o planta. Si nu ma doare doar piciorul, ci si neputinta. Mai ales ca eram sprintena, intr-o continua miscare, ca un titirez.

Acum invat nu doar sa merg din nou. Invat toleranta. Invat rabdarea. Cu mine, cu dinamica unui lucru nefiresc. Pentru mine. Invat sa ma descurc cu un picior bun, o carja si o mana libera. Si traiesc, iar si iar, ca nu exista ‘nu se poate’.

Invat sa indur durerea si sa lupt sa fiu ca inainte. Inteleg ca mai am. Au trecut doar 3 saptamani de la operatie si urmeaza recuperarea pana la 6 luni. Evident ca nu sunt de piatra si mai am momente cand cad si plang si mi se pare ca traiesc o tragedie. Dar imi revin, cu ajutorul familiei si al prietenilor apropiati, care imi sunt alaturi, care ma cunosc si ma mangaie ( fizic sau sufleteste). Fiecare cum simte. Si le sunt recunoascatoare.

Si dupa ce ma redresez si sper si cred ca este o etapa, nu pot sa nu-mi indrept gandurile catre prematurii care ne calca pragul la centru. Nu pot sa nu ma gandesc la parintii lor. Si ii iubesc si mai mult. Si ma uit la copiii nostri care zburda si sunt sanatosi. Si realizez, din alta perspectiva, cum este sa nu fii intreg.

Batalia mea continua. Si pentru mine si pentru ei.

Si le multumesc colegilor mei care ma substituie si ma tin in priza cu rutina unei misiuni din care lipsesc, momentan, fizic. Desi lucrez de acasa. Dar tot ei tin greul.

Ii iubesc! Maxim! Pe toti care imi tin locul cu brio, ma suna sa imi tina de urat, ma viziteaza, imi aduc flori, prajituri, carti, ghivece cu flori, smantana mea preferata si pe cei care ma indura zilnic, adica familia mea.

Visul meu a fost sa am copii. Si ii avem. Suntem binecuvantati. Asa ca dupa ce am trait toata experienta sarcinii cu gemeni, nasterea prematura, bucuria de a rasufla usurati ca nu au existat repercursiuni, ne-am activat alt vis: sa ajutam si alti parinti. Si sotul meu m-a sustinut si ma sustine necondituonat in proiectele de filantropie in care sunt implicata.

Nu stiam de unde sa o apucam, ce avem de facut concret. Dar pas cu pas, dupa 6 ani de antreprenoriat civic ne bucuram sufletul ca facem bine. Nu doar noi, singuri. Nicidecum. Este imposibil. Este munca de echipa. Si ne sunt alaturi oameni pe care ii respect, ii iubesc si alaturi de care continuam sa facem bine. Cum stim. Cum putem. Cat ne lasa aspectele birocratice, de personal, de finantare. Fara sa avem trusturi media in spate, zeci de voluntari sau sute de donatori. Nu stiu daca e mult sau putin. Nu stiu ce ne rezerva viitorul, dar atat cat vom putea o sa continuam sa fim alaturi de prematuri, de parintii lor.

Ce ma surprinde este ca sunt oameni care vad si se urca in ‘trenul’ misiunii noastre. Si exact, dar exact cand simt ca e tare greu, primesc atingerea unei aripi de inger. Poate vi se pare exagerat cand zic acest lucru. Dar nu este asta.

Doar asa am ajuns sa fiu parte dintr-o carte care cuprinde povestile a 100 de femei care schimba Romania in bine. Pe foarte multe le admir pentru curajul, viziunea, tenacitatea lor. Pentru demersurile intreprinse. Se pare ca Universul lucreaza si ma simt onorata sa fiu aleasa sa fac parte din acest proiect manifest. Daniela Palade Teodorescu, careia ii multumesc din suflet, scrie pe pagina sa de facebook:

‘Împreună cu coordonatoarea volumului, Andreea Paul, îmi face o mare bucurie să vă prezentăm coperta cărții care a adus la un loc 100 de povești de implicare civică ale femeilor din România. Sunt povești de viață și #activismcivic adunate într-una dintre cele mai emoționante colecții de istorii orale ale implicării civice feminine din România acestui veac.

”Forța civică a femeilor” este un demers social și editorial unic, o carte-manifest care adună la un loc comunitatea femeilor care schimbă în bine această țară, făcând-o mai suportabilă și chiar mai frumoasă.

Cartea va fi lansată la Târgul de carte #Bookfest, în data de 31 mai, ora 18, în cadrul #Romexpo.

Forța civică fie cu noi! :), așa ar spune ai noștri copii, care au norocul ca de mici să crească cu altfel de modele.’

Asadar, va astept la lansare.

#FortaCivicaaFemeilor

De cand sunt mici ii crestem in constientizarea propriei personalitati si ii incurajam sa faca activitati diferite, chiar daca este mult mai solicitant pentru noi ca adulti. Insa ma uit la ei cum unul are preocupari creative, iar celalat este axat pe activitati de miscare. Acum au 6 ani si jumatate si unul iubeste desenatul, activitatile culinare, adica lucruri care se fac mai pe loc, celalalt este cu sportul, statul afara cat mai mult, alergatul etc.

Singura pasiune comuna este muzica, asa ca unul a ales chitara, celalalt tobele. Vom vedea cat va tine. Momentan merg cu bucurie, dar vremea ii imbie sa zburde in aer liber.

Cum stam la curte, de cum inmuguresc copacii primavara petrecem timpul liber aproape numai afara si atunci jocurile se muta pe terasa, iar colectia de blastere NERF apare de pretudindeni: din mansarda, din casuta lor din curte, din debara. Mereu uit cate modele NERF putem avea. Cred ca peste 12. Ba de la Mosi, Iepurasi, zile de nastere sau achizitii dupa vizualizarile de reclame. ‘Asa, sa revenim. 🙂

Cum unul este pe ‘constructia’ imaginara de povesti, iar celalalt este pe actiune mereu ies niste jocuri prelungite intre diverse galaxii, eroi sau roboti. Ma bucur sa ii vad angrenati pe amandoi, in aer liber, construind povesti si aparand mereu binele. Atunci cand ne vin prietenii in vizita iese o intreaga aventura cu scuturi invizibile, puteri miraculoase, gardieni ai binelui, printese care trebuie pazite, camaraderie si uite asa stau ore bune afara, alearga…

Anul acesta, am descoperit si un proiect interesant pe care NERF l-a lansat pentru copii, anume Tabara NERF. Gemenii mei sunt inca micuti, insa abia astept sa creasca pentru a-i inscrie in aceasta competitie, pentru sansa de a castiga o experienta marca NERF care stiu sigur ca le-ar placea la nebunie. Pentru ca imi place sa ma informez din timp, am intrat pe pagina lor (wwww.tarabanerf.ro) sa descopar mai multe si mi-a placut ce am vazut acolo: petrec mult timp in aer liber, se distreaza cu jocuri de echipa si participa la seri tematice cu jocuri precum Monopoly ori Jenga. Si unde mai pui ca pot lega prietenii noi. Cred ca excursiile si taberele sunt printre cele mai faine experiente din copilarie si noi suntem deschisi si atenti la nevoie lor de explorare.

Daca micutul sau micutii tai se incadreaza in intervalul de varsta, probabil ca vrei sa afli mai multe, asa ca iata ce scriu organizatorii pe pagina taberei:

‘Tabara NERF a pornit din dorinta de a oferi copiilor un mod distractiv de a face miscare in aer liber alaturi de prieteni – atat cei mai buni prieteni de acasa, cat si noii prieteni din tabara!

De aceea, tabara are un program pe placul oricarui copil, cu distractie in echipa alaturi de blasterele NERF si alte jocuri, sub coordonarea unor supraveghetori specializati. Astfel, timp de 6 zile, in perioada 15 - 20 iulie, camarazii isi vor antrena spiritul de echipa si precizia cu blasterele NERF, iar in fiecare seara de tabara vor descoperi cele mai indragite jocuri si jucarii de la Hasbro: Monopoly, Spune in Gura Mare, Jenga, eroii Marvel si Transformers, plus multe alte surprize.’

Suna bine, nu? Pentru inscriere, trebuie sa introduci pe site codul unic inscris pe sticker-ul prezent pe produse, iar 15 parinti din toata tara pot castiga un loc in tabara NERF pentru copiii lor si inca un prieten. In joc mai sunt puse si 500 de premii instant, care pot fi castigate la inscrierea fiecarui cod.

Vara e lunga si statul in natura, alaturi de prieteni este ideal. Vrem sa le construim amintiri frumoase in copilarie, iar Tabara NERF pare a fi modalitatea perfecta de a face asta.

Gemenii, copiii vostri ce preocupari sau pasiuni au?

Când simțeam că nu mai pot, că e prea greu, că nu știu ce se întâmplă, că n-am control și că nu mai suport să aud de la medici dimineața că „următoarele 24 de ore sunt critice”... mă gândeam că minunile există. Pentru câteva luni bune am avut 3 capete, 3 inimi, 3 ADN-uri diferite, 6 mâini, 6 picioare... Dacă corpul meu a putut face asta, și corpurile lor vor putea să se refacă și să ajungă la un nivel de dezvoltare normal.

Of... de fiecare dată când îmi răsună în minte câte un cuvânt legat de prematuritate, mă năpădesc emoțiile. Și le pun pe hârtia asta virtuală, unde încep deja să dau forma unei hărți emoționale, cu repere de atunci și de acum, de acolo și de aici.

Nu știu dacă există sentiment mai frumos decât cel din momentul în care îți vezi copilul pentru prima dată. Dar când vine vorba de prematuri, sentimentele sunt foarte amestecate. Entuziasmul se contopește cu frica, iar speranța cu panica. Din acel punct, fiecare clipă alături de el, de ea, de ele sau de ei (în cazul gemenilor) devine prețioasă.

În perioada aia, știam câtă nevoie aveau să mă simtă aproape... dar nu știam exact ce înseamnă să mă conectez cu ei sau dacă reușesc să fac asta într-un mod... hmm... să-i spunem optim.

Dar am învățat cu timpul. Și acum știu că mama are un rol foarte important în dezvoltarea prematurilor, ea dictează conectarea cu acele suflețele mici, iar conectarea dictează, în mare măsură, ritmul de dezvoltare și de vindecare a acestora.

Atunci când vin pe lume prea devreme, micuții sunt vulnerabili. De aceea, fiecare moment lângă incubator, pentru ei reprezintă o clipă prețioasă alături de mama.

Mama... cea care, de multe ori, salvează vieți prin conectarea pe care o crează cu bebelușii.

Nu o spun eu. O spun specialiștii și cercetătorii care au demonstrat că terapia prin Kangaroo Care duce la rezultate mai bune decât incubatorul ăla sofisticat, cu tot felul de fire și furtune, cu alarmele acelea pe care nu le înțelegeam mereu și care ne faceau să sărim de pe scaun.

Despre Kangaroo Care sau terapia piele pe piele am mai vorbit. Știm că reglează ritmul cardiac, ritmul respirației, temperatura corpului ș.a.m.d. Îmi amintesc că la început îmi păreau atât de mici că-mi era teamă să nu le fac rău chiar și printr-o simplă atingere. Iar acum simt nevoia să-ți spun, dacă ești mămică de prematuri, că nu trebuie să-ți fie frică. Atingerea e benefică. Poți întreba personalul spitalului când poți să-ți atingi copilul, când este recomandat să începi Kangaroo Care, când poți să-l iei în brațe ș.a.m.d.

Din experiența mea și a altora, aș putea spune că mângâierea nu este tocmai recomandată. Cred că cel mai bine ar fi să lipești mâna pe pielea bebelușului și să stai așa câteva minute făcând o mișcare ușoară de „tamponare”.

Dar astăzi am vrut să scriu despre altfel de conectare, care merge mână în mână cu această terapie și care grăbește procesul de vindecare. Despre interacțiuni prin care ne conectăm, despre conectarea în momentul hrănirii bebelușului.

Interacționează cu el cât poți de mult. Nu neapărat prin contact fizic. Să îi vorbești sau să-i murmuri încet un cântec de leagăn este o interacțiune care sprijină conectarea. El îți cunoaște vocea încă de când era în pântec și, pentru el, vocea ta e mai mult decât vindecătoare. Uneori, cred că e imposibil să realizăm cu adevărat cât de minunați și complecși sunt prematurii.

Și da, și hrănirea este un prilej de conectare... Alăptarea este un lucru important în dezvoltarea prematurilor, mai ales dacă laptele este bogat în nutrienți. Dacă bebelușul nu este pregătit să fie alăptat la sân, îi poți pune la dispoziție laptele matern prin alte metode, iar personalul medical te va instrui în acest sens.

Mai târziu, când ai permisiunea cadrelor medicale, poți începe să-i schimbi scutecul, să participi la prima baie, să-i iei temperatura... sunt lucruri care nu doar că vă conectează, dar îți cresc și vibrația energetică. În acele momente de stres, n-ai crede că există și emoții bune, sentimente plăcute... nu? Dar există bucurii și pentru mamele care nasc înainte de termen, să știi.

Conexiunea emoțională dintre mamă și prematur îl ajută să se dezvolte mai corect, într-un ritm mai alert și te ajută și pe tine ca părinte să faci față mai ușor acestor momente. Nu e ușor să fii mamă de prematuri, dar putem simplifica lucrurile pentru ei... prin conectare emoțională, prin implicare, prin iubire. Și de multe ori, lucrurile astea vin natural.

Minunile se nasc din emoții, iubire și conectare. Iar prematurii se nasc din mame capabile de toate aceste 3 lucruri.

Cand am inceput sa lucrez in PR visam ca intr-o zi o sa fac comunicare pentru branduri celebre de parfumuri, creme, produse de make up. Inca nu au intrat zilele in sac, insa pana acum drumul meu in comunicare a mers catre alte zone din industrie. Poate totusi nimic nu este intamplator si cine stie, la un moment dat visul meu se va adeveri.

Recunosc, imi place mult zona de beauty si ma atrage tot ce tine de make-up, hair style, tehnici de infrumusetare sau zona de stilistica vestimentara. Nu am ajuns sa studiez nimic din toate acestea, desi ma tenteaza sa fac niste cursuri, dar cum nu am gasit ragaz, momentan imi place sa experimentez.

Asa ca, de cate ori trebuie sa cumpar cate un cadou, cel mai des intru si la Sephora. Bine, daca as putea, mi-ar placea sa merg in aeroport in magazinele Best Value. As putea sta acolo o zi intreaga sa miros, sa testez, sa ma uit la tot ce au expus sau este de vanzare. Cum miroase acolo... Woa...

Dar sa revenim. Asadar nu doar caut idei de cadouri, dar profit si intreb si de produsele care imi atrag atentia. Stii ce-mi place cel mai mult aici?

Masuta cu ustensile de make-up care este la dispozitia clientilor, daca acestia doresc sa testeze anumite produse. Tot aici au si servetele umede sau produse pentru demachiere ca sa nu pleci cu urme de fard, ruj pe maini dupa de ai incercat nuante, texturi.

De asemenea, poti sa programezi o sedinta de testare a produselor si te alegi cu un make-up, inveti tehnici de aplicare si vezi cum rezista produsele dorite/ recomandate pe tenul tau. In plus, apreciez ca daca esti nesigur, consultantii iti ofera mostre/ testere de parfum, crema si pot experimenta in tihna in ce masura mi se potrivesc.

Apreciez mult ca nu au o politica agresiva de vanzare a produselor, ci de consiliere.

Vin in sprijinul tau, nu te sufoca de cum pui piciorul in

magazin si nici nu afiseaza acea dezamagire daca nu achizitionezi nimic imediat, dar se bucura in mod evident cand  ai revenit.

Cred ca intelegi sentimentul, nu-i asa? Tu ce experiente ai pana acum in astfel de magazine?

######

Acesta nu este un material publicitar, ci experienta mea de consumator. Pentru colaborari, parteneriate sau consultanta in comunicare strategica ma gasiti la diana.gamulescu@gmail.com sau la Asociatia Prematurilor

Era pe bancă și se uita la el cum ordona pietricele pe culori, în forme… descifrabile, dar nu de către oricine. Și fără să-mi dau seama, am uitat complet de mămică, concentrându-mă involuntar pe imaginea cu el. Felul în care se concentra să găsească cea mai potrivită variantă, cuvintele ușor stâlcite – „ata tlebuie acolo, ial ata cled că tlebuie aiți”, ochii gânditori, degețelele lui mici pe pietricele… toate imaginile astea m-au hipnotizat pur și simplu.

Și, deodată, vocea mamei lui mă trezește din toată această transă.

• Te iubesc până la stele, bebe.

Și, imediat, un gând răzleț mă lovește: Eu cât de mult îmi iubesc copiii? Cât de înaltă e iubirea unei mame pentru propriul copil? Până la stele? Cât de mare? Cât universul? Cum o măsurăm? În distanța până la stele? În numărul de stele de pe cer? În momente? În promisiuni? În sacrificii? În intensitatea emoțională?

Și răspunsul nu s-a lăsat așteptat. Am realizat că oricâte metafore am încerca să folosim pentru a-i transmite cât mai clar copilului faptul că îl iubești indiferent de orice, dragostea unei mame este incomensurabilă, nemărginită în cel mai pur sens al cuvântului.

Este dragoste de mamă și asta spune tot.

Este, probabil, singura formă de dragoste cu adevărat necondiționată!

Pfuu, nici nu stiu de unde sa incep. Pentru ca am avut un an galopant, plin de bucurii si provocari, ca de...asa e in viata. Da, despre 2017 este vorba. Trebuie sa iti povestesc.

Anul 2017 a inceput cu o nominalizare emotionanta la Femeia Anului, la sectiunea "Apararea drepturilor copiilor", gala organizata de Avantaje si care reuneste femei din diverse medii care prin initiativa, leadership si antreprenoriat de business sau social, schimba lumea. Iti imaginezi ca m-am simtit cel putin onorata sa fiu alaturi de atatea femei inspirationale.

Practic, am derulat proiecte comunitare cu o valoare cuprinsa intre 70.000 - 90.000 de euro. Am dat viata unor idei, care acum sunt proiecte semnificative de care sunt tare mandra cum e Sunetul Neputintei, cum sunt Terapiile in spitale, avem un grup inchis unde parinti care isi pierd bebelusii se sustin emotional, am contribuit semnificativ ca familii cu prematuri sa beneficieze de sprijin financiar pentru a continua terapiile de recuperare pentru copii, am dotat cu fotolii pentru terapia de Kangoroo Care 6 sectii de neonatologie si am facilitat imbratisarea dintre mama si bebelus pe perioada spitalizarii.

Nimic din aceste idei nu deveneau realitate fara oamenii absolut fabulosi care duc o munca incredibila precum Nina, Cristiana, Iulian, Andra, Andreea sau fara parteneri exceptionali care au finantat aceste idei si au dat viata proiectelor.

Anul trecut am strans primii mei 30.000 de euro din donatii si sponsorizari pentru cauza mea draga. Am fost tare mandra si fericita ca

oamenii au crezut in mine si au vrut sa-si arate sustinerea.

Ideea mea pentru primul proiect European scris si gandit strategic de mine a fost selectat printre castigatori, asa ca am mai inregistrat o premiera.

Am avut parte si de un "uragan" perfid care zdruncina din radacini valori, increderea, transparenta si mi-am dat seama ca uneori, la numite specii"umane", constiinta si bunul simt nu exista. Exista doar instinct de supravietuire, fara principii sau integritate, fara frica de frica de Dumnezeu sau justitie.

Dar am continuat sa ii simt aproape pe multi oameni dragi mie, prieteni apropiati pe care nu ii nominalizez si mi-am intarit convingerea ca experientele sunt despre oameni, ca oamenii aduna oameni ghidati de emotii, respect, integritate. Am reluat legaturi cu oameni pe care ii indragesc, ii apreciez si cu unii am si colaborat.

Am intalnit oameni fabulosi si am inceput noi colaborari, am extins echipa din cadrul Asociatiei Prematurilor si vom continua sa ne dezvoltam, astfel incat sa ajungem la cat mai multi beneficiari din tara.

Am demarat amenajarea primului Centru de Excelenta in Prematuritate, am imbratisat cadre medicale pentru munca lor grozava, am participat la evenimente si conferinte stiintifice internationale cu scopul de a ma imbogati cu know-how si a imbunatati calitatea ingrijirilor pe care le primesc prematurii si parintii lor.

Am reprezentat Romania la Venetia unde am prezentat situatia prematuritatii in Romania, prin ochii unui parinte, la un congres medical international de neonatologie.

Mi-am deschis aripile intr-o caravana maraton care a avut ca scop promovarea prematuritatii si a unei alimentatii sanatoase. Am parcurs sute de km, am intalnit sute de oameni care ascultau cu urechile ciulite si cu inima deschisa ce vorbeam noi acolo pe scena. A fost o experienta fabuloasa pentru care ii sunt recunoscatoare autoarei Tily Niculae.

Anul 2018 este abia la inceput si se anunta fabulous prin oamenii implicati din viata mea si din Asociatia Prematurilor.

Nu uitati ca oamenii aduna oameni, asa ca fiti atenti la ce va spune intuitia, inima...