Cum ii afecteaza pe tati, frati si bunici bebelusul tau prematur?

O nastere prematura nu are impact doar asupra parintilor copilului ci si asupra familiilor extinse in mod evident. Bineinteles ca v-ati obisnuit ca peste tot sa observati ca se aminteste despre faptul ca venirea pe lume a unui bebelus inainte de termen este traumatizanta pentru mama in primul rand, pentru ca ea l-a purtat in pantec si apoi pentru tata dar, cu toate acestea trebuie sa fiti puternici si sa dovediti destinului ca puteti invinge toate obstacolele si cu ajutorul celor din jur situatia va fi cu totul alta.

Cum il afecteaza pe tata?

Daca isi continua activitatile de la serviciu, dupa nasterea bebelusului, s-ar putea ca acest aspect sa-l ajute cat de cat sa se relaxeze putin dar sentimentul de teama, singuratate, izolare, neputinta isi fac simtita prezenta fara niciun dubiu.

Incearca sa ii fii alaturi si sa il faci sa se deschida si sa se simta apropiat fata de tine si sa vorbeasca despre tot ce ii trece prin minte si prin suflet. Este important sa stiti amandoi despre felul in care v-a afectat aceasta experienta si cum puteti sa va gasiti resursele!

Incurajati-l sa fie activ in ingrijirea bebelusului astfel incat sa se obisnuiasca si sa-i fie din ce in mai cunoscut fenomenul prematuritatii si tot ce mai implica el. Nu-l izolati, nu-i oferiti sentimentul ca este incompetent in manipularea tubului de oxigen, a tehnicii de tip cangur si alte procese de ingrjire. Implicandu-se isi va invinge orice teama si va reusi sa contribuie la depasirea acestor momente dificile.

De cele mai multe ori, mamele dupa nastere devin posesive cu ai lor bebelusi iar tatii nu sunt activi in ingrijirea micutilor pe motiv ca: „ Nu stii tu ce trebuie sa faci” sau „ Nu te descurci tu cu el/ea, lasa-ma pe mine ca stiu mai bine”. Ei bine, este important sa-i oferiti indicatii si sa i-l implicati pe cat posibil in aceste actiuni legate de copil pentru ca in asemenea situatii reusiti sa ii conturati o stima de sine ridicata, reusiti sa ii oferiti o motivatie si nu in ultimul rand un sentiment de implinire si de reusita. De asta are nevoie sa se simta complet si relaxat!

Cum ii afecteaza pe ceilalti frati venirea pe lume a unui bebelus prematur?

Fratii mai mari pot primi vestea venirii pe lume a unui frate sau a unei surioare in mod diferit, depinde foarte tare de modul in care le-ati facut cunoscut acest lucru. De regula, in cazul venirii premature a unui bebelus, fratii mai mari sunt destul de sensibili si sunt afectati in primul rand de starea de sanatate a micutilor.c0bf7a9d8145b1a1671f635a529ce442

Ce puteti face?

Sa incercati sa ii tineti la curent si sa le explicati pe limba lor ce se intampla cu micutul din incubator sau proaspat sosit acasa. De ce este asa de micut, de ce doarme atat de mult, de ce respira cu tubul de oxigen etc. Toate aceste clarificari nu vor face altceva decat sa ii linisteasca.

Lasa-le posibilitatea de a se implica, cat de putin in relatia cu bebelusul. Sa ii vorbeasca, sa il atinga etc. gesturi mici dar care atrag chestii profunde in sufletul lor.

Cum ii afecteaza pe bunici?

Orice bunic este extrem de fericit in momentul in care se poate bucura de o astfel de titulatura. O nastere prematura ii poate bulversa pentru ca nu stiu exact la ce sa se astepte si cum se pot implica.

Oferiti-le sansa de a fi cat mai prezenti in viata voastra si a micutului. Chiar daca tehnicile de ingrijire nu le permit o apropiere fata de bebelus incercati sa le explicati acest lucru si sa le oferiti totodata sentimentul de capabilitate.

Ei sunt dornici de a va ajuta si de a contribui in diverse moduri la evolutia voastra si la starea de bine pe care si-o doreste orice parinte de prematur. Oferiti-le sansa de a va pregati masa, de a va spala hainutele pentru bebelus, de a-l supraveghea cand acesta doarme s.a.m.d

Activitatile diverse pe langa voi si bebelus ii ajuta sa priveasca altfel lucrurile si sa fie plini de speranta!

Antrenati-le visul conform caruia isi vor plimba nepotul/ nepoata prin parc, ii vor cumpara inghetata si bomboane etc. Cu rabdare si multa implicare vor ajunge si in acest stadiu.

Chiar daca toti membrii sunt afectati si armonia din familie poate fi absenta in primele luni de viata ale bebelusului este important si sanatos in acelasi timp sa impartasiti cu ceilalti si sa sarbatoriti si momentele frumoase. Da, ele exista! Fiind centrati doar pe starea de sanatate a micutului de cele mai multe ori uitati ca este un prilej de bucurie cand cel mic v-a zambit sau respira singur fata tubul de oxigen. Anuntati-i pe cei dragi de aceste aspecte si ciocniti un pahar de sampanie in cinstea acestor lucruri.

 Puteti citi mai multe despre acest subiect si pe : http://www.tommys.org/page.aspx?pid=1044

Andra Birladeanu,

Editor coordonator Micolino.ro