O intrebare banala pentru multi oameni...dar nu si pentru noi, parinti de prematuri...Neputinta, uimire, bucurie, nerabdare, suparare si speranta...sunt sentimentele si trairile care au izvorat din noi, parinti de prematuri. Ordinea nu este intamplatoare, iar povestea pe scurt, este astfel: (mai mult…)

Ma intrebam cum a zburat saptamana si ce am facut de a trecut timpul asa repede. Si cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat a fost sa intalnesc modestie, filantropie si dorinta de a sprijini in cel mai discret mod cu putinta. (mai mult…)

“Dedic povestea mea tuturor mamicilor din Romania care au nascut bebelusi prematuri. O calda imbratisare tuturor mamicilor de ingerasicare au trecut prin poate cea mai mare suferinta posibila. Pe 15 aprilie 2016 am nascut un baietel in saptamana 24 si medicii din tara in care l-am nascut au facut tot efortul posibil ca sa il tina in viata. Dupa ruperea apei in saptamana 23 am avut o saptamana sa realizez ca voi naste un bebelus prematur si ca viata lui va fi in pericol inca de la nastere.

Am ajuns la spitalul local si deoarece bebelusul ajunsese la saptamana 23, varsta limita pentru salvarea prematurilor in Norvegia, am primit prima injectie de steroizi care avea sa intareasca plamanii bebelusului, in caz ca urma sa se nasca in urmatoarele ore. In aceiasi seara am fost transferata la spitalul universitar din Oslo, unde se salveaza cei mai mici prematuri si/sau cei mai bolnavi bebelusi din Norvegia.

Am stat la pat o saptamana pentru a evita efort si a prelungi sarcina cat de mult posibil. Dupa o saptamana Theodor si-a anuntat venirea pe lume si a fost scos prin cezariana intr-o vineri dimineata la ora 05:25. Cantarea 750 de grame.

Nu voi uita niciodata momentul in care l-am vazut prima data dupa cateva ore de la nastere. Era ca un pui de vrabie si cand ma uitam la el nu ma puteam opri din plans. Mic si vulnerabil in incubator si evident deranjat de ce se intampla, incerca sa se acomodeze cu viata de pe pamant.

Putin stiam noi ce inseamna cu adevarat rabdarea si cum sa traiesti fara sa iti faci planuri pentru a doua zi. De a adormi si a te trezi in incertitudine, fara raspunsuri absolute si fara ca cinvea sa te asigure ca “totul va fi bine”. Teama de a te lega de cel mic din frica de a nu suferi prea mult daca il vei pierde, nesiguranta in a-l lasa “ pe mana asistentelor” atunci cand nu puteai sa fii prezenta si, cel mai rau, durerea prin care trecea, toate acestea iti frangeau inima in fiecare zi. Viata este nedreapta si nici un bebelus nu merita sa treaca pe aici. Dupa 6 saptamani istovitoare am fost transferati la spitalul regional de care apartineam deoarece bebelusul era stabil ca sa fie transportat si tratat acolo.

Theodor avea 30 de saptamani si trecuse de cea mai critica perioada. Scapase “doar” cu leziuni cerebrale de gradul 1, patru extubari esuate care au rezultat in noi intubari si o singura infectie tratata cu succes. Intram intr-o noua etapa in care Theodor trebuia doar sa creasca, sa invete sa respire singur, sa manance si sa fie tinut cat mai mult in brate. Sectia de neonatologie din Drammen avea sa fie cel mai bun loc din lume pentru aceasta perioada.

Aceasta a fost reorganizata dupa filozofia ca parintii sunt cei mai importanti in dezvoltarea emotionala a bebelusului si alinarea durerii lui si ar trebui sa aiba posibilitatea sa fie cat mai mult impreuna cu acesta.

Asadar, de la acea mica fabrica a spitalului din Oslo care avea ca scop suprem salvarea si mentinerea in viata a prematurillor, unde incubatoarele erau unele langa altele si asistentele si medicii se miscau alerti in jurul lor- trecusem la o atmosfera relaxanta in care scopul primar era dezvoltarea bebelusului cat mai aprope de familia lui.     In urmatoarele saptamani am locuit in aceiasi camera cu bebelusul nostru, avand posibilitatea sa il luam in brate de fiecare daca cand doream sau sa il luam sa doarma cu noi in pat.

Observam o mare schimbare in dezvoltarea, fiind foarte linistit si luand rapid in greutate. Fara infectii sau alte complicatii Theodor a ajuns la saptamana 36 in care am primit vestea dureroasa ca retinopatia avansase la gradul 3 la ambii ochi si era necesar sa fie operat cu laser pentru a nu isi pierde vederea. In ziua urmatoare eram din nou in drum spre Oslo pentru operatie.

Socul cel mai mare a fost cand am aflat ca v-a fi din nou intubat pe perioada operatiei. Au urmat cateva zile grele, din nou in regim “de vizita” la bebelusul nostru. Din fericire operatia fusese cu succes si dupa ce starea lui a devenit stabila ne-am intors din nou la spitalul din Drammen.

De la intubare si ventilatie mecanica- CPAP- highflow ajunsesem in sfarsit la low flow, ultima etapa inainte ca Theodor sa respire fara nici un ajutor. Pe data de 13 iulie 2016 Theodor a inceput sa respire singur. Avea 37 de saptamani.

A fost o zi plina de bucurie pentru toata familia. Acum mai ramanea sa eliminam sonda prin care primea laptele si vitaminele.     Cu multa rabdare si mult exercitiu Theodor a reusit in final sa isi asigure cantitatea zilnica de lapte prin alaptat si biberon.

Asadar, dupa 3 luni in trei spitale diferite, 5 intubari, o infectie si operatie la ambii ochi am plecat acasa in data de 22 iulie 2016 cu noul membru al familiei noastre, Theodor. Viata lui se datoreaza sansei de a ne gasi la timpul potrivit la locul potrivit. Faptul ca Theodor a fost ingirjit cat se poate de bine si a ramas fara mari probleme se datoreaza sistemului care si-a asumat tratarea prematurilor cu cea mai mare seriozitate.

Proiectul “salvarea prematurilor” este unul dureros si lipsit de sens daca spitalul nu poate oferi tratamentul si ingrijirea de care bebelusul are nevoie. Aici se incadreaza si facilitarea ca bebelusul sa poata fi tinut in brate in fiecare zi de parintii lui, daca starea lui ii permite. Metoda cangur face parte din tratamentul bebelusilor prematuri. Parintii sunt incurajati sa isi tina copilul in brate pana la 8 ore pe zi.

Sectia de noenatologie din Drammen unde bebelusii primesc terapie intensiva in camera cu familia lor este unica in lume. Acest vis a fost realizat de medicul Atle Moen care s-a luptat multi ani pentru finantarea proiectului si acceptarea prin randul colegilor care erau obisnuiti sa lucreze in sistemul clasic.

Pentru toti copiii romani nascuti prematuri imi doresc sa aiba parte de un tratament cat se poate de responsabil in care parintii sa fie implicati in terapia celui mic inca de la inceput.

Cand tura se schimba si in total au ingrijit peste 100 de asistente diferite de copilul tau, parintele ramane acolo si stie preferintele copilului. Aceasta poveste a fost scrisa pentru Asociatia Unu si Unu. Povestea noastra in cateva imagini:

• Prima intalnire la cateva ore dupa nastere

• Incubatorul lui Theodor la spitalul universitar din Oslo

• Prima data in brate

• Kangoroo Care la tati si la fratele mai mare

• Cateva imagini din Neonatologie

• In drum spre casa

Foto: arhiva persoanala

De obicei sunt vocala. In aceasta aceea am avut emotii pentru ca am vorbit despre povestea mea si a zecilor de mii de familii care traiesc aceasta experienta alaturi de bebelusii lor prematuri, an de an. Au trecut 5 ani si inca simt de parca a fost ieri.  Stiu ca ce fac zi de zi de 3 ani in asociatie are un impact major asupra altora.

Si nu cred ca am fost vreodata mai responsabila decat sunt mama si lucrez in asociatie. De Unu si Unu depind alte vieti. Nu le putem salva. Stiu. Dar le putem ajuta sa depaseasca aceasta etapa.

Imi scriu parintii ca le mor copiii, sau ca au supravietuit dar nu au bani de tratamente ptentru recuperarea lor. Si asta ma paralizeaza. Faptul ca am avut in fata mea vorbitori experimentati, oameni care au puterea de a schimba ceva si modul cum ma prezentam ii putea influenta, m-a coplesit. Da. A fost extraordinar. Cred ca oamenii au simtit emotia mea curata si cu forta mobilizatoare a povestasilor si a Geaninei care a luptat pentru fiecare leu.

La finalul licitatiei erau 17.000 euro care urmeaza sa intre in contul Asociatiei Unu si Unu pentru cuiburi, seturi, cursuri de parenting si call centerul Alo,Prematuritate.

Multumirile merg catre Asociatia Povestasii care "duce povestea mai departe" si care a transformat o seara de marti seara intr-o seara memorabila! Multumim