Dragi parinti si cititori ai blogului meu,

Trebuie sa ma prezint in fata voastra, chiar daca o parte dintre voi ma stiti deja.

Am terminat Comunicare si Relatii Publice la SNSPA si in paralel am lucrat la Graffiti BBDO, departamentul de PR. Acum 15 ani. Agentie mare. Full service, cu un portofoliu urias de corporatii si branduri. Am cunoscut oameni care mi-au marcat formarea personala si profesionala, am invatat de la cei mai buni din domeniu cum sa faci un comunicat, cum sa faci project management, caravane, reviste interne, cum sa aliniezi brieful de pr cu client service-ul si BTL-ul, cum e sa stai cu orele la DTP pentru fiecare pixel, sau sa folosesc limbajul departamentului de productie care facea imposibilul ca sa produca tone de materiale la timp, sau cum sa-ti lasi creativitatea sa zburde respectand cerintele brief-urile. 

Eram tanara si aveam ambitii mari. Ambitiile au ramas, anii se aduna:)

Apoi am continuat sa ma dezvolt intr-o agentie specializata in servicii de PR Action Global Communications. Acolo am avut colegi geniali si am invatat despre valori precum parteneriatul in consultanta, fair-play-ul, devotament, empatia  in echipa dar si fata de client, colaboratori etc.

Evident ca si expertiza agentiei era pe masura si am vazut cum e sa coordonezi comunicarea la nivel regional, cum e sa gestionezi comunicarea de criza, despre comunicarea in privatizari, comunicare interna, despre adevaratul sens si rol al consultantului si multe altele.

Si acum ii port in suflet pe colegii mei de la Action. Si pe sefa mea de atunci. Dar na, aveam ambitii si am vrut sa vad cum e la client. Si am plecat ca director de comunicare la Nissan.

Alta perspectiva, alta experienta la nivel international, cu lansari de masini, media trip-uri, drive teste, campanii media integrate, agentii cu care colaboram. Altceva.

Diferit. Si aici am cunoscut oameni deosebiti. Dar, evident ca am vrut sa merg mai departe, catre ceva care sa ma implineasca intr-un mod diferit si care sa aiba o miza sociala. Si am ales un ONG. Nu unul oarecare, ci ditamai Fundatia Dinu Patriciu, tot in comunicare, evident. Sa comunici despre cat bine faci este total diferit decat sa comunici despre cat de bun esti.

Si cand bugetele  pentru programe erau uriase pentru ca ajutau mii de tineri din Romania sa aiba acces la educatie in tara dar si peste hotare, cu burse de sute de mii de euro nu e chiar de colo. Si aici am legat prietenii cu colegii care dureaza de ani buni.

Apoi am devenit mama. Dar nu oricum. Am nascut 2 pitici cu mult inainte de termen. 2 minunati care aveau sa ma inspire in tot ce aveam sa fac mai tarziu. Atunci cand am nascut a fost groaznic.

Si asa s-a schimbat total viata mea.

Am tot povestit ce aici si aici, si aici, si aici asa ca nu insist acum.

Cert este ca toata experinta mea negativa ca mama de prematur intr-un sistem medical bolnav, dar si pe cea profesionala am transferat-o in proiecte filantropice, de caritate, pentru familiile cu prematuri de mai bine de 5 ani. Astazi, Asociatia Prematurilor a devenit un partener de incredere atat pentru maternitati, cat si pentru parinti, specialist din diverse domenii cu care colaboram pe plan local sau international.

Ce vreau sa fac mai departe? Sa ma fac utila. Sa las ceva in urma mea.

Sa imi bucur sufletul, dar sa si alin suferinta. Sa ma dezvolt, sa continui sa invat, dar sa si impartasesc din experienta. Vreau sa traiesc simplu, senin, frumos colorat dar si corect (fata de mine si fata de ceilalti).

Asadar, daca credeti ca va este de folos cu ceva ce am invatat, ce fac, ce am trait sau ce lucrez, ne gasim noi: pe facebook  sau pe e-mail: diana.gamulescu@gmail.com

Ganduri bune, dorinta de frumos si bine sa avem!

Diana,