Acum ceva timp am înţeles că viaţă noastră este o poveste, de fapt o înşiruire de poveşti care încep şi se încheie, care ne aduc în prim plan probleme de rezolvat, unele plăcute, altele mai puţin plăcute. Toţi ne confruntăm cu situaţii de viaţă pentru care de multe ori nu suntem pregătiţi, în consecinţă nu vedem nici o soluţie sau o cale de rezolvare. Pot spune că am trăit multe poveşti, unele mai frumoase decât celelalte, peste unele am trecut cu graţie, altele însă mi-au pus la încercare rezistenţa şi determinarea.
În toată experienţa naşterii premature, un punct important a fost întâlnirea mea cu „povestea terapeutică” care a declanşat acel click şi mi-a dat impulsul prin care verbele „a vrea” şi „a putea” au devenit atribute cu impact major în viaţa mea.
Am conştientizat că am deschis o uşa prin care am trecut şi am îmbrăţişat această experienţă, am ales că vreau şi pot să merg mai departe.
Basmul, povestea, sunt produse imaginare fantastice, care apar dintr-o lume situată între conştient şi inconştient. Prin puterea cuvântului metaforic am perceput altfel lumea şi am înţeles că o metaforă terapeutică puternică este o povestire care poate declanşa o schimbare personală majoră dând unicitate clipei trăite.
Metaforele terapeutice sunt povestiri special construite, sunt instrumente puternice care produc schimbări.
Milton Erickson a fost cel care a utilizat în mod sistematic, structurat povestirile metaforice în scop terapeutic. Erickson a descoperit că atunci când spunea astfel de povestiri ocolea rezistenţa conştientă a clienţilor săi. Astfel, prin povestire se creează legătură dintre imaginar şi realitate, legătură care poate fi foarte utilă, atunci când la nivel imaginar a fost deja găsită soluţia.
„Povestirea terapeutică magică” cum îi spun eu, a fost chiar magică în cazul meu.O folosesc la rândul meu, alături de alte metafore, în şedinţele de coaching şi consiliere, inclusiv atunci când lucrez cu părinţii copiilor născuţi prematuri.
Povestirea sună cam asa:
„Imaginează-ţi că în viaţa ta întâlneşti mai multe uşi. Fiecare uşă duce către un drum. Anumite uşi eşti obligat şi împins să le deschizi. Pe altele le deschizi doar dacă vrei, pentru că ţi se dă dreptul să alegi.
Ar trebui să deschizi fiecare uşă, pentru a vedea unde duce. Pe unele nu le deschizi pentru că nu ai curaj şi încredere în tine, iar pe altele nu le deschizi pentru că alegi altele în locul lor. Unele uşi duc spre drumuri anevoioase, pline de încercări şi piedici. Altele duc spre nicăieri …
Mai sunt uşi care duc spre oameni pe care trebuie neapărat să îi întâlneşti. Unele uşi duc spre uitare… Uneori eşti tentat să deschizi uşi frumoase, care promit strălucire, dar descoperi că poleiala lor a fost înşelătoare, pentru că ai găsit numai dezamăgiri. Dar sunt şi uşi vechi, mai puţin frumoase, care nu promit nimic, dar care în schimb duc spre cele mai frumoase drumuri.
Sunt unele uşi pe care îţi doreşti enorm să le deschizi, sperând la ceva anume, dar din păcate, imediat deschise îţi dezvăluie în faţă doar un zid. Mai sunt uşi pe care îţi doreşti să le deschizi, dar alţii ţi le trântesc în faţă, sau fac tot posibilul să te oprească.
Unele uşi te fac să crezi că ai ajuns la capătul drumului şi că nu mai există întoarcere, dar ai surpriza să descoperi o uşă nouă care îţi oferă încă o şansă.
Unele uşi au o fereastră mică prin care poţi vedea ceea ce te aşteaptă, iar altele nu. Afli unde te duc doar după ce le-ai deschis şi, de multe ori, întoarcerea este ireversibilă. Unele uşi sunt protejate cu grilaje de fier, sau sunt prea sus şi îţi este imposibil să le deschizi. Doar îi priveşti pe alţii cum le deschid şi tu te întrebi cum o fi dincolo de ele…
Unele uşi îţi permit să fii însoţit, iar prin unele trebuie să treci singur, obligându-te să laşi oameni dragi în urma ta. Mai exista uşi pe care îţi doreşti să le redeschizi, dar care rămân închise pentru totdeauna, după ce ai ales să le închizi în urma ta. Acestea aduc în sufletul tău dor şi regrete…
Niciodată nu ştii câte uşi vei întâlni în viaţă. Chiar şi atunci când crezi că drumul tău s-a sfârşit, mai apare o uşă nouă, care te poate duce pe un drum neaşteptat de frumos…” (Doreen Virtue)
În povestirea noastră, uşa din punct de vedere psihologic are valoarea unei oportunităţi deoarece facilitează deliberat o situaţie comportamental – atitudinală, de conştientizare şi trecere mai departe spre un nou teritoriu sau continuarea celui existent.
Uşa este parte componentă a rezolvării problemei. Declanşând o anumită trăire emoţională, ea face conexiunea cu acel ceva ce se află dincolo de ea. Accesul la ceea ce se află dincolo de ea îţi permite informarea şi conştientizarea care sunt mijloace de setare a unui nou mod de acţiune.
Folosită ca mijloc terapeutic, rolul povestirii terapeutice este de a aduce mult mai aproape părinţii de prematuri, care se află într-un adevărat impas, de acea lume magică de poveste în care ei îşi pot accesa resursele vitale de a lupta cu: frică, teamă, nelinişte, neputinţă, nesiguranţă şi de a descoperi speranţa.
Povestea terapeutică devine astfel un instrument preţios care va scoate la iveală emoţii şi sentimente care riscă să rămână blocate în inconştient. Are un rol vindecător prin deblocarea emoţională care determina identificarea de soluţii şi schimbarea perspectivei asupra situaţiei existente.
Cu drag,
Nina
Pe Nina o puteti gasi si pe :
https://www.linkedin.com/profile/view?id=23952593&trk=nav_responsive_tab_profile
Prin intermediul Asociaţiei Unu şi Unu, îţi oferim consiliere psihologică şi coaching, mergem pas cu pas alături de ţine iar prin comunitatea noastră ai posibilitatea să împărtăşeşti cu alte mămici propria experienţă – poate fi foarte util şi chiar relaxant să afli că multe alte persoane trec prin aceleaşi provocări ca şi tine. www.unusiunu.com
Comenteaza