Maria a aparut in viata mea ca o minune, cand nu o mai asteptam…dupa ani de asteptari, regrete, lacrimi, frustrari, deznadejde si resemnare, a aparut minunea.

Nu stiam ce sa fac, sa plang, sa rad, sa ma bucur, sa ma sperii, sa-mi fac griji dar cu inima stransa, cu speranta in suflet si cu Dumnezeu langa noi mergeam inainte si cresteam in fiecare zi cate putin.

Cand avea 28 de saptamani, a fost tare curioasa sa vada ce se intampla ,,pe afara,, si a venit.

Primul meu gand dupa ce am nascut-o a fost: ,,Doamne, ce am facut!” apoi au venit si au transferat-o in sectia de Terapie intensiva. Am reusit sa urc si sa o vad cateva ore mai tarziu si mi s-a spus ca trebuie sa asteptam sa treaca noaptea.

Noaptea cea mai lunga din viata mea, noaptea cu cele mai fierbinti lacrimi si rugaminti, noaptea cand inima a inceput sa nu-mi mai apartina.

Dimineata, cand am reusit sa o vad si cu ochi flamanzi studiam orice milimetru sa vad daca e bine, mi-am jurat ca NICIODATA nu am sa ma mai indoiesc de copilul meu, de copilul meu puternic si luptator, de copilul meu care respira singur si isi incepea viata. Mi-am dat seama ca viata mea a inceput atunci cand s-a nascut Maria, viata mea avea un sens si eu un rost pe lume.

Au urmat zile lungi si nopti si mai lungi, cand ma bucuram pentru fiecare mililitru de lapte mancat si pentru fiecare ora trecuta fara probleme. Incet- incet, Maria incepuse sa prinda ,,contur,, si minunea mea cu parul valvoi devenise o mica vedeta si pentru toti ea era domnisoara Pisi.

Dupa 69 de zile petrecute in spital, a venit si ziua cand am luat-o acasa, ziua in care ne-am promis una alteia ca oricum si orice va fi noi vom fi impreuna.

Ma uit in urma si nu-mi vine sa cred ca a trecut 1 an si 1 luna de cand am adus-o acasa pe Maria si inteleg ca nu as fi reusit sa trec peste toate fara oamenii minunati care au fost langa noi, fara personalul din spital, fara oamenii cu suflete de aur, fara prieteni si fara Dumnezeu.

A fost greu, uneori credeam ca mai mult de atat nu se mai poate, dar undeva, acolo mai gaseam un gram de putere sa merg mai departe pentru ea, pentru minunea care mi-a dat sens vietii.

Stiu ca nu fac totul cum trebuie, stiu ca gresesc uneori, pentru ca nimeni nu te invata sa fii mama, dar ma straduiesc si incerc sa fac ca totul sa fie bine in viata noastra de poveste.

 

Antonela-Adriana