Citim diverse materiale despre cum sa faci fata unei nasteri premature, mass-media abunda de mesaje motivante pentru a depasi aceasta perioada nu tocmai usoara din viata unor parinti, insa marturiile unor oameni ce au trecut deja prin experienta prematuritatii cantaresc mai mult. Mesajul este cu atat mai emotionant si conturat cand vine vorba de sentimentele prin care trec tatii in astfel de momente. Despre mame stim cat de marcate sunt de fenomenul nasterii si venirea pe lumea a bebelusilor insa tatii sunt mai rezervati in declaratii.
Iata cateva dezvaluiri ce vin din partea unui tata cu bebelus nascut prematur:
Mohammed Jhangir, 35 de ani, locuieste în Bradford cu sotia sa, Saima si au un copil nascut prematur care acum a ajuns la varsta de 2 ani.
„Am fost în al noualea cer cand am aflat ca Saima este însarcinata. Am visat întotdeauna sa am o familie și nu as fi putut gasi pe nimeni mai potrivit decat Saima. Vazandu-mi copilul la ecograf a fost ceva sublim, magic, de nedescris. Din momentul acela toata atentia mea si a Saimei a fost canalizata spre faptura aceea mica de noi creata!”
Am trecut printr-o avalansa de emotii ce le-am delimitat cu greu.
- M-am simtit speriat!
Am intrat in panica din momentul in care Saima a inceput sa sangereze pe la 18 saptamani de sarcina. Am simtit ca visul se spulbera si eram total depasit de situatie pentru ca eu imi doream ca nimic sa nu mearga prost, totul sa fie excelent de la inceput si pana la final. Am ridicat capul si mi-am zis ca trebuie sa ma arat curajos, deoarece Saima era si ea foarte speriata si panicata.
Cateva săptămâni mai tarziu, doctorii au spus ca bebelusul nostru are de gand sa se nască la 25 saptamani. Alta spaima si panica.Am fost si mai speriat. M-am întrebat cum copilul ar putea supraviețui? Oare copilul va fi pe deplin format sau nu.” A fost un moment de maxima tensiune atat pentru mine cat si pentru sotia mea.
- Nasterea!
Am fost alaturi de Saima de la inceput si pana la sfarsitul sarcinii. Un moment unic in viata pe care nu-l voi uita niciodata. Qais s-a nascut insa doctorii l-au luat imediat, era atat de mic, parea un graunte de om, cu o piele foare fragila si cu toate venisoarele de sange la vedere dar il l-am iubit din prima secunda in care l-am vazut. Prima imagine nu a fost tocmai ca in filme, nu l-am putut tine in brate niciunul dintre noi, doar doctorii erau in preajma lui si incercau sa-l intubeze.
Saima era foarte speriata si panicata si nu reusea sa se opreasca din plans. Am vazut ca era in culmea disperarii si isi dorea enorm sa-l tina macar un minut in brate. I-am multumit pentru baietelul pe care mi l-a daruit si am strans-o puternic in brate, dar am simtit ca nu era deajuns.
- Tinandu-mi copilul in brate!
De la inceput mi-am dorit sa-l strang in brate si sa-l protejez, insa nu am avut dreptul. Dupa vreo doua saptamani am avut acordul medicilor. Mi-a fost atat de teama ca nu cumva sa scot vreun fir de la aparatele la care era conectat si ceva rau sa se intample din cauza mea, eram foarte stresat incat m-au luat toate transpiratiile. Ziua in care l-am tinut in brate a fost magica. Am foarte fericit si suparat in acelasi timp din cauza faptului ca mama mea a murit pe cand eram foarte tanar si as fi vrut sa-mi vada fiul,cel mai frumos bebelus din lume.
Cand l-am luat in brate pe Qais, cred ca eram destul de tensionat si rigid incat toate asistentele imi zpuneau: Relaxeaza-te. Nu ma puteam dezlipi de el, imi doream sa-l privesc non-stop, fiecare miscare, fiecare puls, fiecare respiratie sa o simt.
- Viata in spital!
Am petrecut 4 luni in spital cu Qais. Asistentele si medicii au avut un comportament impecabil, optimisti, zambitori, parolisti si mereu in alerta. Nu ne-am fi descurcat fara ajutorul lor, nicicum nu ne putem revansa pentru tot ce au facut pentru Qais si pentru noi.
Norocul meu a fost ca am avut-o pe Saima alaturi. Cand eu eram depasit de situatie, ea ma incuraja si ma determina sa-mi revin si sa lupt pana la capat. Ne-am sustinut reciproc si asta e un mare avantaj in cuplu. Imi amintesc ca am stat de vorba 4 ore intr-o zi despre ce a insemnat venirea lui Qais pe lume si ne-am promis ca vom face tot ce ne sta in putinta pentru a-i asigura micutului nostru un trai decent dar si toata dragostea din lume.
- Venirea lui Qais acasa !
Oh, acesta este momentul foarte asteptat de parinti. Am fost atat de mandru si implinit, incat l-am aratat intregii lumi. Tatal meu mi-a marturisit ca nu m-a vazut atat de fericit niciodata, nici in ziua nuntii.
Cand am ramas singuri acasa si Qais dormea intre noi, am inceput amandoi sa plangem de fericire. Nu mai tarziu a inceput si cel mic, in momentul acela am simtit cum comunicam prin lacrimi cu cel mic, a fost emotionant.
Qais are doi ani acum si este uimitor. Zambetul lui este cel mai bun inceput si sfarsit al zilei. Creste si in fiecare zi ne aduce bucuria pe care doar el ne-o poate darui. Are unele intarzieri de dezvoltare, de exemplu nu poate merge pe jos foarte mult, dar nu ne deranjeaza. Stim ca e necesar sa avem rabdare si sa fim optimsti.
El ne-a oferit lectia cea mai importanta de viata: trebuie sa ne bucuram si sa pretuim tot ce avem pentru ca viata e scurta!
Sursa: http://www.nhs.uk/Conditions/pregnancy-and-baby/Pages/premature-baby-dad.aspx
Andra Birladeanu,
Editor coordonator Micolino.ro
Comenteaza