Cineva m-a intrebat „daca ai visa la un job, care ar fi acela?”. Raspunsul a fost: il am deja, a fi asistenta la terapie intensiva este pasiunea mea, nu mi-as putea imagina viata fara acest gen de activitate. In spatele usilor noastre se afla locul unde miracolele se intampla, visul devin realitate si speranta capata un alt contur.

Aici se afla bebelusii care sunt atat de mici incat se pot odihni in palmele noastre, atat de bolnaviori incat doar aparatele le sunt de ajutor pentru a supravietui. Ei au cea mai mare responsabilitate din lume, de a supravietui si de a lupta sa ramana alaturi de parintii lor. Emotii, suspans, speranta, iubire si multe alte stari se afla in spatiul nostru.

A fi asistenta la terapie intensiva trebuie sa ai niste aptitudini si capacitati care fac diferenta intre cadrele specializate: reusim sa facem injectii bebelusilor nascuti prematur ce au o piele extrem de fragila, sa citim toate semnalele instrumentelor ca pe o carte deschisa si sa salvam vieti care abia incep. Perfectionism si profesionalism sunt cuvintele ce ne caracterizeaza; acordam o deosebita importanta fiecarui gram luat in  greutate de micut iar promptitudinea ne urmareste la fiecare pas.

Suntem primul si ultimul set de maini(uneori) ce atinge o bucatica din viata care abia incepe sau care se sfarseste. Nu sacrificam timpul nostru liber ci il ignoram in totalitate, atunci cand vine vorba de decesul unui bebelus. Stam cu voi, parintii, va sustinem, plangem cu voi, radem cu voi si facem parte din viata voastra.

Suntem mult mai mult decat asistente, suntem si mame pentru bebelusii de la terapie intensiva; asta ne defineste pe noi ca femei si ne face mai puternice in fiecare zi. Nu mi-as putea imagina ca pot sa fac altceva mai bine de atat, sunt mandra de meseria mea. Ce poate fi mai satisfacator de atat?

O imagine in lumea terapiei intensive din perspectiva unei asistente

Muzica si ritmul aparatelor la care sunt conectati bebelusii, pluteste in aer. Terapeutii, doctorii si asistentele alearga de la un pat la altul, avand grija de fiecare bebelus ce are numele scris pe eticheta si asteapta parca, sa-si inceapa viata.

Bebelusi foarte micuti, sensibili, cu pielea frageda par a fi dependenti acum de lumea terapiei intensive. O lume in care sarbatorim fiecare viata salvata si plangem pentru fiecare bebelus ce si-a pierdut rabdarea cu noi si a incetat sa mai lupte pentru viata. O lume fericita, plina de culoare si speranta dar pe atat de devastatoare uneori. Nu e o meserie pentru toata lumea nici pentru orice asistenta.

Este un mediu special in care nu ne dedicam doar timpul ci si sufletul, si inima noastra si nastem dependenta pentru parinti, pentru ingrijire, sfaturi, rugaminti si miracole.

Asistentele nu sunt doar imaginea sectiei de terapie intensiva, ci si mainile , inima si vocea bebelusilor nascuti prematur.

Filmul nostru are doar eroi; mici, fragili, foarte curajosi, bebelusii alcatuiesc povestea din care suntem mandre ca facem parte.

„Sunt mandra ca lucrez intr-un astfel de loc, dominat de multe stari profunde, de lupta, de viata contra cronometru, de speranta si de iubire.”

Aceasta este imaginea relatata de o asistenta la terapia intensiva (din strainatate),  a lumii in care bebelusii isi exprima dorinta si visul de a trai.

Comentariile sunt de prisos in urma unor astfel de declaratii. Emotionant cand se aduce in discutie capitolul de terapie intensiva.

Mamici, voi ce parere aveti?

Mai multe informatii puteti afla accesand:http://www.papasofpreemies.com/search/label/NICU%20nurse

Andra Birladeanu,

Editor coordonator Micolino.ro