La inițiativa Asociației Unu și Unu, in data de 17 noiembrie, 10 clădiri importante din 3 orașe din Romania au fost iluminate in culoarea violet pentru a celebra Ziua Internațională a Prematurității, eveniment aflat în 2014 la a IV-a ediție la nivel global și care în 2013 s-a bucurat de participarea a peste 60 de țări din întreaga lume.

IMG_7538_1

Astfel, București, Iași și Sibiu au participat la prima ediție de iluminare a unor clădiri de prestigiu în violet, desemnată la nivel internațional ca fiind culoarea prematurității, pentru a sporii vizibilitatea acestui aspect alarmant prin atragerea atenției publice și conștientizarea prematurității, ca principal factor al decesului infantil și al riscurilor asociate nașterii înainte de termen.

În București lumina violet a colorat Palatul Parlamentului, clădirea Guvernului,  clădirile de birouri Lakeview și Skytower, în Iași Maternitatea „Cuza-Voda”, clădirea Primăriei, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” și Universitatea „Cuza-Voda”, iar in Sibiu Primaria, precum și Turnul Sfatului au marcat aceasta zi.

„Ne bucuram ca anul acesta am găsit sustinere în trei orașe mari din țară prin autorități naționale și locale, instituții publice sau private care și-au manifestat dorința de implicare pentru a susține cauza prematurilor din țara noastră”  declară Corina Croitoru, fondator Asociația Unu și Unu.IMG_7563_1

În România, Ziua Internațională a Prematuritatii este celebrată anual, prin programul „Socks for life”, de către Asociația Unu și Unu, program care în această perioadă împlinește un an de funcționare și care a ajuns la sute de beneficiari, la nivel național, prin proiectele de sprijinire a bebelușilor prematuri și a familiilor acestora, pe durata spitalizarii, dar si dupa externare.

Asociația Unu și Unu, afiliata EFCNI (European Foundation for the Care of  Newborn  infants) coordonează activități la nivel local dar și global, pentru a atrage atenția asupra problemelor grave privind prematuritatea și pentru a oferi speranța familiilor afectate de acest fenomen.

Aproximativ 15 milioane de copii sunt născuți prea devreme în fiecare an. În România sunt aproximativ 20,000 de copii care se nasc prematur. Datorită progreselor din medicina modernă, pot fi salvate mai multe vieți. Totuși, cu cât este mai mică vârsta gestationala și greutatea la naștere, cu atât este mai probabil ca bebelușul va avea complicații după naștere. Aproximativ 1 milion de copii nu supraviețuiesc luptei pentru viață în fiecare an. Dar multe decese ale nou-născuților și dizabilități puteau fi evitate prin luarea unor măsuri simple precum implicarea părinților sau cunoașterea lecțiilor învățate din trecut.  În mod problematic, schimbul de cele mai bune practici dintre spitale este foarte limita la nivel național dar și regional, de-a lungul Europei și chiar în întreaga lume.

IMG_7620-2wm_1

Mulțumim partenerilor şi reprezentanţilor intitutiilor care care au făcut posibil acest eveniment: Fundaţiei CRED, Abbvie România, Palatului Parlamentului, Guvernului, clădirilor de birouri Lakeview și Skytower, în Iași Maternității „Cuza-Voda”, clădirii Primăriei, Universitații de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” și Universitații „Cuza-Voda”.

Despre Asociația Unu și Unu

Este o organizație neguvernamentală de părinți, afiliată EFCNI, care derulează în premieră în România programe de informare și prevenție privind nașterea prematură, programe de sprijinire și consiliere a familiilor cu prematuri și proiecte de susținere, informare și educare dedicate familiilor cu multipleți. www.unusiunu.com

Despre  EFCNI

European Foundation for the Care of Newborn Infants (EFCNI) este prima organizație pan-europeană care reprezintă interesele prematurilor și nou născuților și a familiilor acestora. Reunește părinții și experții în asistență medicală din diferite discipline cu scopul comun de a îmbunătăți sănătatea prematurilor și a nou născuților prin asigurarea celei mai bune prevenții, tratament, îngrijire și sprijin. Pentru mai multe informații: http://www.efcni.org/

Sursa Foto: Asociatia Unu si Unu