Bucuresti, 30 septembrie 2014 – Primele Fire de dragoste, constând în seturi împletite de caciulite și botoșei, au ajuns astăzi la secția de terapie intensivă a Institului pentru Ocrotirea Mamei și Copilului Alfred Rusescu (Maternitatea Polizu). Donatia a fost facuta de catre initiatorii proiectului-  Asociatia Unu si Unu,  Micolino  si Totul Despre Mame – si a constat in 50 de seturi si 20 de caciulite adaptate perfect dimensiunilor bebelusilor nascuti inainte de termen.

ad-2179

Coordonatorii campaniei Fire de dragoste au oferit, de asemenea, 25 de cuiburi necesare îngrijirii speciale a nou-născuților prematur. Aceste cuiburi au putut fi realizate datorita unei echipe minunate de blogarite care au facut found rising in cadrul unei competitii comunitare: Bogdana Dobre, Tily Niculaea, Ana Ana Nicolescu, Ana Maria Mistrus.  Acestea sunt necesare crearii unui ambient care sa ofere protectie, caldura si confort bebelusului prematur, pe toata perioada cat sta in incubator.

În luna octombrie, alte trei maternități din București vor beneficia de aceleași donații. În total, vor fi donate 270 de seturi de împletituri si 115 cuiburi.

Prima parte a campaniei Fire de dragoste, proiect de dotare a secțiilor de neonatologie cu seturi croșetate de botoșei și căciulițe s-a încheiat în data de 31 august. Proiectul a fost lansat pe data de 1 iunie a.c. și a avut ca scop mobilizarea societății civile pentru crearea de botoșei și căciulițe adaptate dimensiunilor reduse ale micuților ce petrec foarte multe ore la secția de terapie intensivă. Aceste seturi îi ajută pe bebelușii născuți înainte de termen să își regleze mai usor temperatura corpului.

ad-2178

Proiectul Fire de dragoste a reușit să sensibilizeze publicul larg de toate vârstele și din toate colțurile României: Sibiu, Târgu Mureș, Brașov, Iași, Botoșani, Ploiești, Craiova, Oradea, Cluj, Constanța, Galați, Suceava, Satu Mare, Buzău, Focșani, Baia Mare, dar și din străinătate: Londra și Dubai.

Ne bucuram ca am descoperit atatia oameni care vor sa daruiasca mai departe si succesul acestui proiect este o dovada ca implicarea civica este esentiala. Suntem impresionati de   modul in care si-au exprimat dragostea prin biletele, iconite, decoratiuni ale seturilor, alegerea textilelor pentru cuiburi, toate ambalate cu multa precupare si drag. Vom avea grija sa fim mesagerii lor si sa transmitem toate aceste emotii frumoase”, impartaseste Diana Gamulescu, Vicepresedinte Asociatia Unu si Unu.

ad-2168

Le suntem recunoscătoare tuturor mamelor din comunitatea TOTUL DESPRE MAME pentru răbdarea și disponibilitatea de a croșteta căciulițe și botoșei pentru bebelușii prematuri. Le mulțumim tuturor din suflet și le asigurăm că roadele muncii lor vor aduce un strop de căldură acolo unde este mare, mare nevoie!”, completează Despina Bădescu, redactor-șef al www.totuldespremame.ro.

Detalii despre derularea proiectului se pot urmari accesand pagina de facebook a comunitatii Micolino si a Asociatiei Unu si Unu: https://www.facebook.com/pages/Micolino-comunitatea-parintilor-cu-gemeni-prematuri-si-copii-frumosi/224054857726889

Sursa fotografiilor: http://www.fotografiidefamilie.org/