Draga Micolino,

Numele meu este Dana si am o fetita pe nume Andreea Bianca. Ea se incadreaza in profilul vostru de activitate si face parte din categoria bebelusilor frumosi nascuti prematur.

Bianca a fost  nascuta prematur pe data de 5 noiembrie, avand o greutate de 1600 grame.  Ce va pot eu spune e ca a fost o luptoare de la inceput si parca a “acceptat”cumva sa stea la incubator in terapie intensiva.

Sentimentele prin care am trecut ma marcheaza si acum: imi amintesc perfect ca de fiecare data cand ma duceam la ea si o vedeam in incubator incepeam sa plang instant. Niciodata nu mi-am imaginat ca mie mi se poate intampla una ca asta.  As fi dat orice sa o vad perfect sanatoasa si sa plecam acasa.

In momentul in care, medicii  mi-au dat-o in salon dupa o saptamana si 3 zile de stat in terapie imi era o teama de neinchipuit sa o iau in brate iar cand era vorba de schimbat imi era frica rau de tot.

Perioada spitalului a fost….nici acum nu-mi gasesc cuvintele.

Incetul cu incetul am inceput sa luam in greutate; era o sarbatoare si o bucurie mare pentru noi cand lua cate 50 de grame. Imi aduc aminte ca intr-o zi a luat in greutate 80 de grame dar  parca pusese 500 de gr asa de fericita eram.

Intr-un sfarsit dupa o luna si o saptamana de stat in spital, cand am atins 2300 grame am plecat acasa. Bucuria nu se poate masura nicicum, eram si  fericita ca ma duc acasa, dar imi era si teama, oare o sa ma descurc cu ea acasa la cat de mica era, daca raceste, daca fac ceva gresit ….si lista preocuparilor era foarte lunga.

Cand am ajuns acasa au inceput controalele si tot odata si drumurile la Iasi si Bucuresti, am fost la ORL din 2 in 2 luni pana cand ia pus diagnostic de hipoacuzie– forma usoara la urechea stanga ,oftalmologie pentru ca sa nascut cu o retinopatie de gradul 1 care s-a vindecat de la control la control fiind o chestie de prematuritate , la neurologie  i sa pus diagnostic de tulburari de echilibru toate aceste diagnostice fiind pe baza de prematuritate.

La noi in familie, odata cu venirea pe lume a Biancai nimic nu a mai fost la fel. Nici sarbatorile, nici petrecerile, nici vizitele… tin minte ca de Craciun , de Sfantul Stefan noi eram la Bucuresti  sectia ORL  pentru ca un medic mi-a recomandat ca ar trebui un aparat auditiv si trebuiau facute toate demersurile fara sa mai pierdem timp. Am facut si kinetoterapie pentru ca nu reusea sa-si mentina echilibrul in timp ce incerca sa puna cativa pasi…

Acum avem 2 anisori si viata este cu totul alta. Uneori am impresia ca am trait in mai multe vieti. Cu toate aceste diagnostice acum vorbim, mergem si suntem foarte istete.

Nu stiu daca am mentionat undeva, dar Bianca este primul nostru copil si suntem absolut fascinati de meseria de a fi parinte.

Pentru toate aceste lucruri, multumim Bunului Dumnezeu si credem ca nimic nu este intamplator..poate inainte luam lucrurile foarte usor si Bianca a reusit sa ne “plesneaca” cu cateva palmute. Numai asa am devenit si noi mai responsabili, mai maturi dar totodata mai increzatori in tot ce avem.

Cam asa suna povestea mea “prematura” cu final fericit – ca in filmele americane:)

Dana, Galati