Suntem genul de ONG la limita existentei. Adica muncim din greu sa ne facem auziti, sa fim de ajutor, sa facem bine. Si stiti cine ne aude? Cine are nevoie de ce facem? Adica cei zeci de mii de parinti disperati care se roaga sa le traiasca copiii?

Stiti cum reusim? Prin bunavointa Domnului. Adica prin munca asidua si voluntariat. Prin oamenii de bine care ne vad, ne aud si care ne dau o mana de ajutor. Nu asa, de mila, dupa ce stam cu mana intinsa. Ci scriem proiecte, gandim, facem strategie, revizuim, ne consultam, cerem 100 de costuri, le confruntam, stergem si rescriem de 100 de ori pana e bine, cantarim fiecare leu si il gandim cat mai prudent ca sa nu il risipim.

Pentru ca fiecare leu conteaza. Avem zeci daca nu sute de idei pe hartie.

Dar fara finantare raman planuri si vise.

Si fix cand ne asteptam mai putin si ne intrebam daca si cum sa continuam…bang! Apare un ‘ceva’ care ne mai da o gura de oxigen si un dram de speranta.

Asa ni s-a intamplat cu ING, cu Telekom, cu Petrom, cu Unicredit sau Ikea.

Sunt companii care dau o sansa implicarii civice si fac ceva si pentru ONG-urile tinere. Adica mai sunt si altele…dar nu am ajuns inca la ele.

Pentru ca…pentru ca…Nici nu mai conteaza. Eu ma rezum la ce am trait, la ce simt dupa aceste experiente. De fiecare data, aceste proiecte au venit fix cand ne asteptam mai putin. Fix cand ne pierdeam speranta si motivatia de a continua.

Prin oameni. Doar cu oameni empatici poti face ca lucrurile sa se intample.

Cu oameni poti muta muntii din loc. Dar si cu un dram de noroc. Si evident, multa, dar foarte multa munca.

Sa auzim numai de bine!