Ohoo! O urasc! De cand eram la scoala si vedeam ca se mai incaierau colegii (baieti) eram turnatoarea clasei:) Pentru ca in prima faza incercam sa-i despart eu si pentru ca eram inlaturata, ma duceam la cancelarie si apelam la un adult. Nu suportam sa vad asa ceva.

Nu suportam pasivitatea.

Nu imi atrageam prieteni sau simpatii. Nu. Ba din contra. Dar eram impacata ca am
facut ceva ca sa ajut. Pentru ca invariabil era o ‘victima’ in toata galceava aia. Si empatizam de parca imi invinetea mie ochiu’.

Apoi am crescut. Si la fel simt. Ca violenta nu ajuta. Iar la copii, in incercarea de a-i educa, nu rezolva nimic. Ba din contra. Lasa semne sufletesti, chiar daca lovitura trece. Eu nu cred in educatia prin palme. Ai nevoie de nervi tari uneori, dar nu asa se restabileste firescul. Bataie nu este egal educatie. Si nici pedeapsa. Dar na. Pe vremea noastra se cresteau altfel copiii.

Avem noroc ca acum exista seminarii, conferinte pe teme de parenting care ne explica anumite aspecte, care ne invata cum sa gestionam anumite tensiuni inerente si ne invata ca se poate sa ne crestem copiii fara violenta si umilire. Dornici sa fim, sa devenim mai buni, mai intelepti, mai empatici si mai deschisi catre nou.

Copilaria trebuie sa fie ca un cer senin de vara.