Eu sunt Cristian-Andrei si azi va spun povestea mea…

Anul trecut cam pe vremea asta imi facusem cuib in mami, dar ea a aflat putin mai tarziu. Atunci cand a auzit vestea, s-a bucurat doar pe jumatate, pentru ca din cauza unui hematom ce-mi tot dadea tarcoale, doctorii imi dadeau sanse pe jumatate (ba unul chiar imi si pusese diagnosticul de sarcina oprita din evolutie, noroc cu mami ca a insistat sa asculte daca imi mai bate inimioara…si ghici ce…eu bum-bum bum-bum, luptator de mic:)).

Eu aparusem intr-un moment cum nu se putea mai nepotrivit: tati tocmai plecase peste mari si tari pentru sase luni, iar mami se hotarase sa ia taurul de coarne cu o afacere pe cont propriu, cu cereri deja in curs de onorare. Pentru mine au hotarat sa faca tot ce le statea in putere sa fie toate sansele de partea mea, iar mami a lasat deoparte orice cariera si a urmat sfatul medicilor: repaos total, la pat, luni intregi…

Si uite-asa, cu multa grija, am trecut de pragul decisiv de trei luni in burtica si de enervanta eticheta de iminenta de avort, iar in perioada ce-a urmat eram din ce in ce mai bine…asta pana cand, pe 1 iulie.

Atunci m-am hotarat sa vad ce e pe-afara, venind pe lume mai devreme cu 24 de zile; nu de alta, dar venise si tati acasa, iar pe 10 era ziua mamei mele si m-am gandit sa apar din timp si sa-i fiu eu cel mai frumos cadou 🙂

Eh, da, eu…o mogaldeata cu ochi mari, spargand bariera cu 2 zile inainte de saptamana 37, cantarind putin sub 2500grame si considerat prematur.

Fiind destul de aproape de termen am stat doar o zi in plus in spital, am fost la fel de luptator cum eram obisnuit din burtica, am respirat singur fara probleme, am primit nota 9 la nastere…eram de zece, dar daca m-am grabit a fost cezariana.

Toate bune, doar ca eram tare micut si firav iar marele regret a fost ca am pornit cu stangul cu alaptatul -oboseam imediat.  Cu multa dragoste si voie buna m-am facut mare, acum am 4 luni si incercam sa aducem lapticul inapoi, ca nu mai sunt blegul de altadata 🙂

La inceput mami ma tot compara cu bebelusii nascuti la termen, si tare ar mai fi vrut sa mai fi zabovit si eu in burtica si sa avem pornirea mai usoara in viata, dar in cele din urma s-a bucurat ca in sfarsit ma putea tine in brate, inima langa inima, si are incredere ca stiu eu de ce am ales sa o bucur mai devreme cu prezenta mea 🙂

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea mea, iar in concluzie spun asa:

Dragi copii ce v-ati nascut/ prematuri la inceput/ cu grija si cu iubire/ va veti face mari ca mine! :*

P.S.: Timpul le rezolva pe toate… eu acum sunt tare energic si vesel, ganguresc smechereste toata ziulica si-i rasfat pe cei dragi cu cele mai frumoase zambete! 🙂 …pentru ca am ales Viata!

Nico Gulei