Am zile cand ma intreb cat mai continui pe acest drum… Si zile in care nu ma lasa inima si constiinta sa ma opresc. Cele mai multe sunt zile din acestea, in care nu renunt. Si ma automotivez cand stiu pentru cine facem toate proiectele, pentru cine ne zbatem sa facem rost de fonduri si ce miza este in joc.
O fac ca si cum sunt copiii mei toti. Stiti sentimentul de mama leoaica care vrea sa-si apere puii si se gandeste si anticipeaza sute de lucruri? Ei, asa sunt…
Unori ma simt un don ‘Chihote’ al zilelor noastre care se lupta singur sau in zadar. Da. Drumul este greu. Al naibii de greu. Nu ma asteptam sa fie asa greu sa faci bine cu viziune, strategie, responsabilitate si profesionalism, dar am oameni aproape care muncesc pro bono pentru un ideal care cuprinde: drepturi, echitate, respect, calitate, standarde, atentie la detalii etc.
Sunt oameni care se dedica de ani buni pentru a restabili un echilibru de bun simt, sau de ordin juridic si care fac acest lucru cu simt de raspunedere civica. Din umbra, dar cu mult suflet.
Evident ca empatia e si mai mare daca e iti e si apropiat. Dar ei o percep ca si cum e raspunedrea lor nativa sa se implice. Pentru ca detesta actele de injustete si pentru vor ca dreptul unui OM sa nu existe doar scriptic.
Ei sunt minunatii prieteni care ne consiliaza pro-bono, doneaza, fac prajituri in weekend pentru a le dona in cadrul unor evenimente caritabile, promoveaza actiunile noastre, ca ONG, mobilizeaza colegi, strang fonduri.
Ei muncesc de dimineata pana noaptea, au griji, case, responsabilitati, familii…ca noi toti. Dar isi fac timp sa ajute.
Sa le dau nume? Eu le dau, caci imi sunt dragi, ii iubesc, dar ei nu o fac pentru ‘lauda’ in spatiul public. Habar nu au ca eu scriu despre ei. Cred ca nici prin cap nu le trece ca eu sunt asa de impresionata de ajutorul lor neconditionat si am simtit ca trebuie sa povestesc despre ei. Ei o fac pentru ca asa simt. Si oameni ca ei trebuie promovati ca un exemplu de empatie, umanitate, implicare civica si prietenie.
Va multumesc, dragilor!
V-am inventat nume de ‘scena’, caci nu v-am cerut acordul: Mirela, Cristina, Petre… si multi altii din familia lor, dintre colegii lor! Sunteti grozavi! Si nu stiu ce m-as face fara voi!
Comenteaza