Recent, am citit un articol despre spitalul din Sibiu. In ultimele zile am
trecut si noi prin spital. Un acccident stupid incheiat cu fractura si deplasare la cot. A trebuit sa facem interventie chirurgicala.

Prima data am aflat la Brasov cand ne-a spus ca trebuie sa ma internez cu puiul lovit. Am
crezut ca o sa cada cerul pe noi. Si am cerut sa facem acest lucru la Bucuresti. Asa ca am ajuns la Grigore unde ne-a confirmat ca este necesara interventia.

Asa ca ne-am internat amandoi. Si in zilele care au urmat am stat langa el. La propriu. Caci nu sunt paturi pentru insotitori. Ci, niste scaune fara spatar, langa pat. Bune si alea decat deloc.

De dormit, oricum nu dormi ca stai cu grija si iti sta inima la fiecare gemet, fosnet in pat
sau grimasa. Si parca nici somn nu ai cand treci prin asa ceva.
Asa ca nu pot sa-mi imaginez cum ar fi fost sa nu ma lase sa il pazesc, sa fiu langa el, sa ii mangai durerea, sa il stiu singur. Nu concepeam. Nici nu intra in discutie. Am ajuns sa ma bucur ca am avut privilegiu sa stau cu capul pe patul sau, cand vad ce ineptii se intampla in alte spitale.

Mai oameni buni, ne batem joc unii de altii? Am ajuns sa ne schingiuim sufleteste si fara limite? Dar pana cand si de ce? Ce vina au copiii nostri ca ni se imbolnavesc? De ce am ajuns fiare fara constiinta, respect si decenta? Doamne, Dumnezeule! Nu se poate asa ceva.

Nu e posibil sa ne imbolnavim copiii de toate cele prin spitale, sa fim umiliti, sa ii traumatizam pe viata sau sa ii pierdem pentru ca asa vrea x. Informati-va!
Invatati care va sunt drepturile si nu mai acceptati totul ca pe un ordin. Cantariti bine lucrurile si luati si voi decizii! Doar asa evoluam si punem punct acestor abuzuri.

Cu umilinta si obedienta nu facem mare branza in situatii de viata si de moarte. Si nici cu indiferenta nu tratam sau vindecam. Ci cu multa daruire, intelegere si respect.