Am vrut sa scriu atunci la cald. Dar am zis sa mai stau un pic sa mi se aseze trairile legate de intalnirea de joi cu Otilia Mantelers. Si iata ca …fix la o saptamana…tot asa simt. Si incerc sa nu fiu subiectiva, desi emotiile sunt ale mele. Dar sunt si influentate de ce am vazut in sala.
Pe mine m-a impresionat cel mai mult reactia participantilor la curs care s-a lasat cu lacrimi de descarcare, hohote de ras, dorinta de a intelege psihologia copilului/a bebelusului, dezvaluirile facute legate de amintirile mostenite, cortex si amintirile dobandite. (A trecut o saptamana
de cand Asociatia Unu si Unu a oferit gratuit posibilitatea familiilor cu
prematuri sa participe la cursuri de parenting.)
Dar stai, ca am intrat prea in miez. Sa va zic cum a inceput. Otilia, a intrat panicata toata ca a ajuns la fix, nu cu nu stiu ce minute inainte. Adusese sucuri bune de la SLOOP, asa ca am inceput sa le degustam si in paralel (ca sa nu iau din timpul Otiliei) am zis 2 vorbe de intro si am si bagat-o in mijlocul discutiei legate de tehnici de joc pentru o dezvoltare
armonioasa a bebelusului prematur. Parintii erau atenti la ea, nu la ce ziceam eu, asa ca nu am lungit-o.
Si intra Otilia in actiune si vrea sa ne descopere, ne noi toti si incepe sa puna intrebari legate de varsta copiilor nostri, nevoie, dorinte legate de curs. Si de aici…incepe minunata de ea sa deseneze si sa ne explice cum e cu emotiile, unde se duc, de cand le au bebelusii, ce se intampla cu ele si uite asa…vad in ochii ei licarirea, stapanita, de lacrimi pe care nu le
lasa ca o copleseasca.
Ma uit repede in sala si vad ca mamele isi stergeau lacrimile care se rostogoleau pe obraji. Si ma ia asa o emotie puternica ca imi venea sa ma duc la toate si sa le imbratisez. A fost un moment …de ti se zbarlea pielea pe tine. Erau lacrimi pline de incarcatura si parca
desluseai in fiecare lacrima, cate o amintire care rascolea. Atunci mi-am dat seama cam unde a reusit Otilia sa ajunga, in doar cateva minute.
Am continuat cursul cu o tona de info utile si imi era drag cand auzeam hohote de ras si avalansa de intrebari. A fost magic. Si am aflat ca plansul e bun si pe pitici ii ajuta sa descarce tot ce acumuleaza, ca ei strang emotii din terapie intensiva, ca simt separarea de parintii lor de la nastere si o poarta ca o povara cu ei, ca unele traume de la nastere se pot vindeca (partial) prin ajutorul parintilor, ca si parintii trebuie sa se vindece de aceasta trauma a nasterii survenite inaite de termen, ca listening partenership ajuta, ca joaca e terapeutica.
Ce mi-a mai placut a fost dorinta parintilor de a se informa si de se pregati din timp, de a se conecta cu bebelusii lor, de a se vindeca reciproc. Majoritatea aveau bebelusi de cateva luni siau aflat de puterea timpului special. Magic!
Mai vreau. Mai vreau sa facem astfel de intalniri de parenting. Mai vreau sa o revad pe Otilia.
Va zic… La final am plecat cu o briza de aer proaspat dupa mine, ca dupa o plimbare in tihna pe malul marii intr-o zi de vara…
Ps: ca sa vezi coincidenta, chiar astazi Otilia a publicat un material
despre cum a fost pentru ea la cursurile noastre
http://otiliamantelers.ro/mai-vreau-sa-stau-cuib/
Comenteaza