Titlul in sine va creaza confuzie sau pare antonimic? Ei bine, este o realitate. Gemenii au individualitatea lor, desi par a fi identici din punct de vedere fizic, sunt si aspecte in care acestia sunt diferiti. Majoritatea parintilor se lasa tentati de asemanarea izbitoare dintre ei si ii trateaza ca pe un intreg, lucru daunator in dezvoltarea gemenilor.
Psihologii sustin ca parintii simt o satisfactie enorma cand ii imbraca la fel, ii inscriu la aceleasi tipuri de activitati insa acestea ii pot afecta spre adolescenta, deoarece isi pierd din simtul identitatii, traiesc sentimentul confuziei si se simt putin dezorientati.
Specialistii ofera cateva sfaturi utile in a impiedica aparitia acestor sentimente si va incurajeaza sa actionati inca din primii ani de viata ai gemenilor.
1.In primul an de viata, gemenii trebuie sa creasca impreuna!
Pentru ca au crescut amandoi in aceeasi burtica, pentru ca amandoi au aceeasi mama, este necesar sa le oferi acelasi ambient cu care au fost obisnuiti inca din viata intrauterina. Daca lucrurile se schimba si ii separi, acestia ar putea sa dezvolte teama de abandon ( teama de a fi parasiti).
2.Nu deveniti sclavul etichetarilor!
Asta se traduce simplu prin: nu-i numiti in fata mai multor persoane pe unul din ei ca fiind “artistul” in timp ce celalalt este “lenesul”, aceste etichetari nu fac altceva decat sa-i limiteze si sa le transmita un sentiment de neputinta.
3.Alegeti hainute diferite pentru fiecare din copilas!
Nu de putine ori observati pe strada gemeni care nu numai ca arata ca doua picaturi de apa dar mai sunt si imbracati la fel, astfel incat sunt un intreg. Acest lucru nu-i ajuta in dezvoltarea lor armonioasa, le limiteaza evolutia personalitatii pe viitor.
Ca parinti este foarte important sa-i vizualizati in mod individual si nu la comun, desi par identici, sunt totusi diferiti, cu nevoi diferite ce trebuie indeplinite in mod corespunzator.
4. Oferiti-le cadouri diferite, impreuna cu spatiul lui de depozitare pentru a-si deprinde simtul proprietatii.
Este important sa constientizati, ca parinti, ca gemenii se nasc cu anumite asemanari intre ei si anumite tendinte, dar mediul in care sunt crescuti si, mai ales, felul in care se raporteaza mama sau tatal la fiecare dintre ei, poate sa ii ajute sa isi dezvolte propria personalitate sau, dimpotriva, poate sa le blocheze dezvoltarea propriilor capacitati.
Este necesar ca parintii sa constientizeze importanta unei dezvoltari sanatoase a bebelusilor, din toate punctele de vedere ( medical, social, psihologic, biologic etc.) dar sa tineti cont ca personalitatea lor este foarte influentata de tehnicile si instrumentele folosite de dumneavoastra inca din primii ani de viata!
Natura pare sa fi mizat totul pe individualitate. (Goethe – „Die Nature”)
Mai multe informatii puteti afla accesand: http://www.twin-pregnancy-and-beyond.com/twins-and-individuality.html
Andra Birladeanu,
Editor coordonator Micolino.ro
Comenteaza