Astazi este despre …cuvinte. Da. Uneori fac bine, alteori fac rau. Cert esta ca iti influenteaza clar starea de spirit si ziua si tot. Cel putin in cazul meu. Astazi mi-am inceput ziua frumos si apoi am gasit si acest mesaj de la o mamica. Mi-au intrat la suflet vorbele ei si ma bucur atunci cand putem sa aducem speranta si optimismul din nou in viata unei mame cu prematur. …se pare ca am reusit!

Draga Diana, speram sa te avem alaturi si de acum incolo si sa vedem cum creste frumos puiul tau! Va las sa cititi mesajul:)

„Draga Diana, Corina, Nina si toata echipa Unu si Unu,

V-am cunoscut …exact in perioada vietii mele in care traiam sentimente de disperare, suferinta si neputinta.

Eram ca o leoaica inchisa in cusca iar puiul afara, amenintat de primejdie. Nu stiam nimic, nimeni nu imi spunea nimic. Nu stiam ce inseamna prematuritatea, cum decurg lucrurile, ce se intampla, ce tebuie sa fac. Cautam cu disperare mamici care au trecut prin ce treceam eu, dar …. Intr-o zi, in lunga asteptare sa intru la TI, am vazut Ghidul prematurului. L-am citit pe nerasuflate, o data, de doua ori, de trei ori.

La acea vreme il stiam pe de rost. Am primit multe informatii, si ceea ce e mai important a fost ca erau de la SPECIALISTI. Mare lucru! Apoi, in disperare de cauza, ti-am trimis un mail in miez de noapte, iar dimineata m-ai sunat si am rezolvat problema impreuna. Dragele mele, tot ce ati facut pt mine, a contat foarte mult!!!! Prin cursurile efectuate (din pacate am ratat unul) m-ati invatat exact ceea ce aveam nevoie sa stiu: cum sa ingrijesc un prematur. Cu ajutorul Ninei, am reusit sa incep sa depasesc perioada dificila si sa ma bucur de „bebelusia”copilului meu.

Acum, fac parte din prima generatie de mamici care au beneficiat de actiunile minunate intreprinse de voi si este timpul sa „imi iau zborul” lasand loc noilor mamici de prematuri sa beneficieze de informatiile pretioase pe care le puneti la dispozitie. Imi vor lipsi intalnirile noastre, dar voi mai trece sa va mai vad si sa vi-l arat pe voinicul meu.

Dragelor, va multumesc din suflet, va sunt pe veci recunoascatoare!

Va doresc mult succes in viitoarele proiecte si copiilor vostri luptatori toata sanatatea din lume, numai bine si fericire!

Cu multa stima si respect, ma inclin in fata dvs, Doamnelor!

 Diana