In ultimul timp auzim tot mai des despre nasterea prematura. Dar oare cat de grea este o astfel de experienta?

De cele mai multe ori, experienta poate fi bulversanta, nu doar pentru mama ci pentru intreaga familie. Mama, imediat dupa nasterea prematura, simte ca ceva este in neregula cu ea, de aceea are nevoie de suport, rabdare si acceptare din partea celorlalti. Situatia este resimtita acut, mai ales daca nasterea a aparut neasteptat, fara semne care sa anunte prematuritatea.

De asemenea, problemele de sanatate ale copilului si spitalizarea indelungata sunt situatii grele cu care parintii se confrunta.

Sunt cateva aspecte importante pe care ar trebui sa le cunoastem despre mama si emotiile ei, dar si despre factorii cu rol de echilibru ce o ajuta sa mearga mai departe.

Despre emotiile mamei

In primul rand, conexiunea aceea naturala, care apare intre mama si bebelus imediat dupa nastere este afectata. In cazul nasterii premature primeaza sanatatea copilului, care de multe ori are nevoie de ingrijiri medicale. Este greu de acceptat ca acel pui de om, care tocmai a venit pe lume si pe care mama il iubeste enorm, nu poate fi langa ea acum.

Faptul ca bebelusul este luat de langa mama imediat dupa nastere, faptul ca apar multe intrebari si exista putine raspunsuri, trezeste in ea o adevarata furtuna emotionala care se manifesta la nivel fizic si psihic prin diverse stari.

Mamele deseori se invinovatesc pentru nasterea prematura. Intalnesc acest sentiment de vina, la multe mame cu care lucrez. Exista uneori si cazuri de neglijenta care duc la nasterea prematura, dar de cele mai multe ori, nasterea prematura este un accident care pur si simplu se intampla si atunci se poate intampla oricui. De aceea are si un puternic efect traumatizant, pentru ca apare imprevizibil si loveste cand te astepti mai putin.

Nu de putine ori, mamele acuza senzatia de teama difuza, care in timp se poate accentua, ducand la anxietate. Teama de necunoscut, incertitudinea si lipsa de informatii imediat dupa nastere, pot adanci teama mamei ca “ceva rau se intampla al ei copil”.

Apare astfel sentimentul de neputinta, care de multe ori este insotit de instabilitate emotionala si de tulburari de somn si alimentatie.

Frica si anxietatea, sunt de fapt, reactii emotionale care se activeaza in fata unui pericol si ambele pot fi insotite si de senzatii fizice, cum sunt tremuraturile, transpiratia si palpitatiile. Frica este proportionala cu pericolul pe care cineva il are de infruntat, pe cand anxietatea este o reactie disproportionala la pericol, ba chiar o reactie la un pericol imaginar. Granita dintre ele este foarte fina, atunci cand  vorbim despre o femeie care a nascut prematur si care nu poate evalua rational pericolul legat de sanatatea copilului.

Trairea subiectiva a anxietatii este descrisa ca o « stare afectiva ce comporta amplificarea defavorabila a momentului prezent, imaginea unui viitor periculos, mult mai grav, provocand haos, negasind solutii pentru a scapa, a fugi sau a se ascunde ».De cele mai multe ori, anxietatea este un semn al depresiei postpartum.

De aceea, daca aceste sentimente negative persista mai mult de 2 saptamani sau cresc in intensitate si frecventa, ne trag un semnal de alarma ca mama are nevoie de ajutor de specialitate.

Este important ca mama sa fie stabila emotional, deoarece sugarii sunt foarte sensibili la modificarile de dispozitie ale mamei. Ei inca nu au capacitatea de a-si gestiona experientele si sentimentele, decat in relatie cu mama. Un copil care nu primeste nicio reactie sau nu primeste imediat raspunsul adecvat, poate percepe comportamentul mamei ca fiind unul nesigur sau de respingere. Mamei ii este dificil sa raspunda la suferinta sau frica bebelusului atunci cand ea insasi sufera si se teme.

Pe termen lung, persistenta gandurilor si a sentimentelor negative determina o dificultate de relationare intre mama si bebelus, scaderea responsivitatii materne, si implicit dezvoltarea unui atasament nesigur. De asemenea pot sa apara probleme de comportament, intarziere in dezvoltare, depresie si anxietate la copil.

Despre rolul psihologului

Concret, suportul psihologic este foarte important dupa nasterea prematura, studiile arata ca accesul mamei la consiliere si psihoterapie, reduce riscul aparitiei depresiei postpartum. Comunicarea empatica,consilierea,psihoterapia dar si participarea la grupurile de suport,le invata pe mame sa isi reduca mult anxietatea,le ajuta sa descarece emotile acumulate si sa vorbeasca despre evenimentul traumatizant, intr-un cadru sigur, securizat.Exista tehnici terapeutice specifice pe care psihologii le folosesc in aceste sedinte de consiliere iar cercetarile arata ca tratamentul eficient si precoce al depresiei mamei determina o evolutie net imbunatatita a copilului.

Beneficiul principal al cosilierii este ca mamele ajung sa isi schimbe perspectiva din care privesc evenimentul nasterii premature, ajungand sa il integreze in povestea vietii lor.

Despre Familie – ca pilon de echilibru


Adesea sunt intrebata cat de important este suportul familiei in aceasta situatie si care este atitudinea corecta fata de mama. Pot spune ca dupa nasterea prematura, mama se simte bulversata, o parte din universul  ei, cumva  se prabuseste, de aceea este important ca ea sa stie ca cei dragi ii sunt aproape. Pe langa emotiile puternic pozitive, mama are si teama ca nu va sti cum sa aiba grija destul de bine de cel mic, ca nu va intelege mesajele pe care acesta i le transmite, ca nu se va ridica la nivelul asteptarilor celorlalti.

Familia este un pilon central de echilibru in viata oricarei persoane, de aceea chiar si simpla lor prezenta neconditionata, ajuta foarte mult. Dupa nasterea prematura, mama are nevoie sa simta ca ceilalti ii inteleg si respecta trairile, de aceea, membrii familiei ar trebui sa comunice empatic.

Cei apropiati mamei vor exersa ascultarea empatica, iar pentru a asculta si a intelege cu adevarat ce spune mama, au nevoie sa schimbe perspectiva din care privesc lucrurile. Trebuie sa-si poata muta atentia de la situatia lor, asa cum o vad ei, la a ei. Daca vor cu adevarat sa o inteleaga si sa aiba o conexiune profunda cu ea, e necesar sa ajunga sa vada lucrurile din perspectiva ei.

Asta nu inseamna sa fie neaparat de acord cu tot ce spune ea, ci doar sa-i inteleaga starea, motivatiile, argumentele, atitudinea si actiunile, in situatia de fata.

Sa inteleaga ce simte, sa inteleaga ca ii este greu. Si sa fie langa ea si sa o sustina neconditionat acum si aici, cand ea are nevoie.

Cu drag,

Nina 

Pe Nina o puteti gasi si pe :

https://www.linkedin.com/profile/view?id=23952593&trk=nav_responsive_tab_profile

http://www.boneonline.ro/

Prin intermediul Asociaţiei Unu şi Unu, îţi oferim consiliere psihologică şi coaching, mergem pas cu pas alături de tine iar prin comunitatea noastră ai posibilitatea să împărtăşeşti cu alte mămici propria experienţă – poate fi foarte util şi chiar relaxant să afli că multe alte persoane trec prin aceleaşi provocări ca şi tine. www.unusiunu.com